La nivel anului trecut, influenta broadbanului fix era de 3,5 miliarde de euro la nivelul PIB, adica de 2,5%.

Valoarea adusa de broadband provine atat din activitatile directe legate de internet precum comertul electronic, achizitii de servicii de internet, investitii in echipamente de telecomunicatii cat si din factorii pozitivi generati in economie, precum stimularea inovatiei, cresterea productivitatii, accesul la piete noi de desfacere, clienti si resurse.

„Datele statistice din tarile Uniunii Europene si OCDE (n.red. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) arata faptul ca adoptarea broadbandului este strans legata de dezvoltarea economica. Aceasta legatura poate fi explicata din doua perspective: pe de o parte, in tarile dezvoltate economic, disponibilitatea si interesul utilizatorilor pentru broadband sunt mai mari, rezultand intr-o adoptie mai ridicata. De cealalta parte, penetrarea broadbandului genereaza valoare economica prin multitudinea de servicii si externalitati pozitive pe care le faciliteaza”, explica Codrut Pascu, managing partner al companiei.

In Romania, impactul broadbandului inca destul de limitat din cauza gradului mai redus de utilizare a internetului si a structurii PIB-ului, tara noastra avand un Produs Intern Brut bazat in mai mare masura pe industrie, agricultura si constructii fata de tarile UE si intr-o mai mica masura pe sectorul serviciilor.

Viteze mari, conexiuni putine

Insa ponderea internetului fix de mare viteza se poate dubla in economia Romaniei in urmatorii 4-5 ani prin micsorarii decalajelor de adoptie si utilizare fata de Uniunea Europeana.

“Cum expansiunea conexiunilor broadband a inceput relativ tarziu in Romania, nivelul de o linie la 100 de locuitori a fost depasit abia in 2005, in timp ce 2/3 din tarile UE-27 erau peste acest nivel deja in 2002, utilizatorii romani au facut trecerea la viteze mari de internet mult mai rapid decat a fost cazul in alte tari. Astfel, in 2012, Romania era pe locul doi in UE ca pondere a conexiunilor de mare viteza (cel putin 30 Mbps). Cu toate acestea, rata de adoptie a conexiunilor de tip broadband in gospodariile din Romania era in 2012 de numai 50%, cel mai scazut nivel din Uniunea Europeana, unde media este de 73%”, mai spune managerul.

Practic, daca accesul la internet va creste, influenta broadbandului va creste de la 2,5% la 5-6%, iar in valori absolute de la 3,5 miliarde de euro la 8-9 miliarde de euro.

Printre cele mai mici preturi

In Romania, preturile pentru serviciile de acces la internet sunt printre cele mai scazute din Europa.

Citeste si:

Astfel, in 2013, daca pretul minim lunar, ajustat cu puterea de cumparare pentru servicii de acces la internet cu viteza de peste 30 Mbps, era in Romania de aproximativ 11 euro, in UE media aceluiasi indicator se situa in jurul a 18 EUR.

„Preturile din Romania sunt asadar la nivelul minim din Europa chiar si ajustand pentru puterea de cumparare, in termeni nominali, diferentele de pret fiind chiar mai mari”, mai spune Pascu.

O mare parte din diferenta de penetrare este cauzata insa de zonele rurale, unde doar 36% dintre gospodarii au conexiune broadband, fata de media UE de 64%.

Companiile din Romania, pe ultimul loc in UE in privinta accesului la internet

In zonele urbane, 70% din gospodarii utilizeaza o conexiune broadband in Romania, fata de 76% la nivelul intregii UE.

Penetrarea broadbandului este relativ scazuta si in randul companiilor, plasand din nou tara noastra pe ultimul loc in Europa, cu 63% dintre companii in 2012 fata de media UE de 90%.

Astfel, rata de adoptie in randul IMM-urilor (10-249 angajati) este estimata la 62%, media UE fiind de 89%. In cazul companiilor mari (peste 250 de angajati), decalajul este mai redus, dar Romania se claseaza tot pe ultimul loc, cu o penetrare de 90% fata de media europeana de 98%.