Valoarea medie a fisierelor multimedia pe care un utilizator le-ar putea pierde de pe dispozitivul personal, ca urmare a unui atac cibernetic sau a altor incidente, este estimata la 378 dolari in Europa, potrivit analizei Consumer Security Risks Survey, realizate de B2B International in parteneriat cu Kaspersky Lab, unul dintre cei mai importanti producatori de solutii antivirus la nivel global.

Multe dintre aceste pierderi ar putea fi prevenite, insa utilizatorii, dupa ce achizitioneaza continut digital, adesea nu iau masurile necesare pentru a se asigura ca acest continut este securizat.
Utilizatorii pot pierde fisiere in diferite moduri: in cazul in care dispozitivele lor sunt pierdute sau furate, sau daca devin victime ale infractorilor cibernetici. Acestia din urma stiu ca fisierele utilizatorilor sunt valoroase pentru ei, de aceea dezvolta constant noi tipuri de malware care pot cripta datele de pe un hard disk si apoi cer o recompensa pentru returnarea lor.
Potrivit sondajului B2B International, pe parcursul anului trecut, 22% dintre respondentii din Europa s-au confruntat cu un atac cibernetic. In acelasi timp, peste 60% dintre victimele programelor malware care fie au deteriorat sau distrus date personale, au spus ca nu au reusit sa recupereze integral fisierele respective. In aceeasi perioada, aproximativ 12% in dintre utilizatori s-au confruntat cu pierderea, furtul sau deteriorarea dispozitivului lor.
Studiile au aratat ca pierderile potentiale, rezultate din pierderea de continut multimedia (cu alte cuvinte, valoarea monetara a fisierelor care nu pot fi recuperate) este mai mare in randul respondentilor mai tineri, care descarca in mod constant muzica si filme. De exemplu, respondentii din grupa de varsta 16-24 de ani s-ar putea confrunta cu o pierdere medie de 670 dolari, pe cand cei din grupul de 25-34 ani ar suporta o pierdere medie de 455 dolari, iar utilizatorii cu varsta de peste 45 de ani ar pierde in medie 227 de dolari.
Cand vine vorba despre valoarea datelor pierdute in diferite tari, locuitorii din China si Rusia au avut cele mai mari pierderi medii, de 816 dolari si, respectiv, 807 dolari per utilizator. Aceasta cifra este mult mai mica in Europa (378 dolari) si in America de Nord (342 dolari).
Pentru a-si proteja bunurile digitale, utilizatorii trebuie nu doar sa-si faca in mod regulat un back-up al datelor personale, ci, de asemenea, sa isi protejeze dispozitivele personale impotriva atacurilor malware concepute pentru a fura sau pentru a sustrage informatii. Proprietarii de smartphone-uri si tablete ar trebui sa utilizeze, de asemenea, instrumente suplimentare menite sa ajute la localizarea dispozitivului pierdut sau sa reduca daunele potentiale ale furtului unui dispozitiv.
Kaspersky Lab este unul dintre cei mai importanti producatori de software antivirus din lume, pe o piata unde concureaza cu Norton Antivirus, ESET sau cu romanii de la Bit Defender.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri