Profitul operational al Samsung Electronics, cel mai mare producator de smartphone-uri la nivel global, a coborat la 8.400 miliarde woni (8 miliarde de dolari) in perioada ianuarie-martie, de la 8.800 miliarde woni in intervalul corespunzator din 2013, a anuntat marti producatorul sud-coreean de electronice intr-un raport preliminar, potrivit Mediafax.

Media estimarilor analistilor contactati de Bloomberg indica un profit de 8.300 miliarde woni. In ultimul trimestru al anului trecut, profitul Samsung a coborat cu 7,9%.

Vanzarile de produse din gama high-end au incetinit dupa ce pietele dezvoltate au ajuns la saturatie. Totodata, vanzarile de smartphone-uri de top de la Samsung au fost afectate de lansarea noilor modele iPhone in toamna anului trecut.

Citeste si:

Samsung a prezentat recent noul varf de gama Galaxy S5 si a extins gama de tablete, concentrandu-se totodata pe dispozitive cu preturi mai scazute, in incercarea de a atrage mai multi clienti pe fondul asaltului producatorilor chinezi, care vin cu oferte atractive la preturi competitive.

"Importanta dispozitivului S5 este ceva mai mica fata de modelele predecesoare", a comentat pentru Bloomberg un analist de la NH Investment & Securities. Vanzarile de smartphone-uri ale companiei sud-coreene au ajuns la 90 milioane unitati in primele trei luni ale anului, potrivit estimarilor bancii japoneze Nomura.

Actiunile Samsung au scazut marti la Seul cu 0,9%, dar afiseaza un avans de aproximativ 1% fata de inceputul anului. Anul trecut, grupul a pierdut 9,9% din valoare la bursa, primul declin anual din 2008. Compania a inregistrat in primele trei luni ale anului vanzari de 50,3 miliarde de dolari, usor sub estimarile analistilor.