Vanzarile de tablete au urcat in primul trimestru, la nivel mondial, cu 3,9% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, la 50,4 milioane unitati, crestere limitata de preferinta unei mari parti a clientilor de a pastra dispozitivele actuale, dar si de ascensiunea smartphone-urilor mari.

"Ascensiunea telefoanelor cu ecran mare si decizia unor consumatori de a pastra tabletele pe care le detin pentru perioade tot mai indelungate de timp sunt principalii factori care au determinat un trimestru sub asteptari pentru tablete", comenteaza intr-un comunicat vicerpresedintele IDC, Tom Mainelli. Fata de trimestrul al patrulea din 2013, care include vanzarile din perioada sarbatorilor de iarna, piata tabletelor s-a contractat in primele trei luni din acest an cu 35,7%, noteaza Mediafax.

Datele, prezentate de compania de cercetare de piata IDC, includ si vanzarile de produse 2 in 1 (smartphone si tableta). Apple s-a mentinut pe prima pozitie in topul vanzarilor de tablete in primul trimestru, cu 16,4 milioane de modele iPad livrate, in scadere cu 16,4% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut. Cota de piata a companiei americane a coborat astfel de la 40,2% la 32,5%, potrivit datelor IDC.

Samsung s-a plasat pe locul al doilea, cu vanzari de 11,2 milioane de tablete, in urcare cu 32% fata de primele trei luni din 2013. Cota de piata a producatorului sud-coreean a avansat astfel de la 17,5% la 22,3%. "Samsung continua colaborarea agresiva cu operatorii (de telecomunicatii - n.r.) pentru a promova tabletele prin oferte atractive la pachet cu smartphone-uri", noteaza IDC.

Top 5 este completat de Asus (Taiwan, 2,5 milioane tablete), Lenovo (China, 2,1 milioane unitati), respectiv Amazon.com (SUA, un milion de tablete).
Platforma software Android are o cota de piata de aproximativ doua treimi, urmata de iOS si, la mare distanta, de Windows.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri