Apple a castigat 120 milioane de dolari in cel de-al doilea proces intentat Samsung in SUA privind brevetele de inventie pe tehnologii pentru smartphone-uri, compania americana solicitand daune de aproape 2,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Procesul a durat patru saptamani, iar juratii au decis ca Samsung a incalcat doua dintre cele patru licente aduse in discutie de Apple. Totodata, verdictul arata ca Apple a incalcat, la randul sau, un brevet Samsung, dintre cele doua aduse drept contraargument de compania sud-coreeana.

Apple a incercat sa demonstreze ca smartphone-urile Galaxy produse de Samsung si sistemul de operare Android, dezvoltat de Google, copiaza caracteristici ale iPhone-ului. Ambele companii au incercat sa obtina interdictii impotriva telefoanelor rivalului pe piata SUA. Procesul a vizat dispozitive mai vechi, iar cele mai multe dintre acestea nu mai sunt pe piata, scrie Mediafax.

Analistii anticipeaza ca procesele dintre Apple si Samsung vor continua.

Cele doua companii au investit sute de milioane de dolari in numeroase actiuni in justitie deschise in zeci de tari, in incercarea de a castiga orice avantaj posibil pe piata smartphone-urilor, estimata la 338,2 miliarde de dolari anul trecut.

Topul vanzarilor este dominat de Samsung si Apple, insa compania sud-coreeana are o cota de piata aproape dubla fata de rivalul american datorita modelelor low-cost.

Apple a cerut daune de 2,19 miliarde de dolari, suma contestata de Samsung, care a propus despagubiri de pana la 38,4 milioane de dolari.

Analistii considera ca daunele de 120 milioane de dolari nu vor afecta Samsung, care dispune de lichiditati uriase, si estimeaza ca suma nu depaseste cu mult cheltuielile efectuate de Apple pentru acest proces.

Apple a castigat, in 2012, daune de 930 milioane de dolari de la Samsung, de asemenea intr-un proces privind incalcarea unor brevete de inventie, insa nu a reusit sa obtina atunci si o interdictie pe vanzarea smartphone-urilor si tabletelor Galaxy in SUA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri