Proiectul lui Daniel Cosovanu,”Generator solar de aer cald: constructie si aplicabilitate”, consta in realizarea unor panouri solare ce reutilizeaza dozele de aluminiu pentru a genera un curent de aer cald, ce poate fi folosit la incalzirea locuintelor. Folosind informatii meteo oferite de programul ”NASA Surface Meteorology and Solar Energy: Global Data Sets”, Daniel Cosovanu a efectuat un studiu de aplicabilitate la nivel global. Aceasta inventie reprezinta o alternativa low-cost pentru incalzirea locuintei in timpul zilelor senine sau partial senine cu temperaturi sub nivelul de confort termic. Proiectul este unul ecologic, deoarece generatorul nu polueaza si nu necesita energie electrica, si necostisitor pentru ca inlocuieste cu usurinta combustibilii fosili folositi pentru incalzirea camerelor dintr-o casa.

In urma studiului de aplicabilitate, calculand zonele in care generatorul prezinta utilitate practica, utilizand parametrii unei camere medii pentru pierderile energetice si temperaturile specifice fiecarei luni de pe fiecare punct de pe glob, s-a constatat ca generatorul solar de aer cald poate fi folosit pentru incalzirea termica oriunde atata timp cat in zona respectiva este zi.

Premiul intai la editia din acest an la Intel International Science and Engineering Fair, un program al Society for Science & the Public, a fost castigat de Nathan Han, in varsta de 15 ani, din Boston. Premul a fost acordat pentru realizarea unei platforme software cu ajutorul careia se pot studia genele mutante care cauzeaza cancerul la san.

Cu ajutorul bazei de date publice, Nathan Han a studiat caracteristicile principale ale mai multor mutatii ale genei supresoare ale tumorii de cancer la san gena 1 si a creat o platforma software care sa deosebeasca mutatiile care cauzeaza boala de cele normale. Studiul sau a avut o precizie de 81% si poate fi folosit cu o acuratete mai mare pentru a detecta alte gene mutante cauzatoare de cancer la san gena 1. Han a primit Premiul Gordon E. Moore, in valoare de 75.000 de dolari, premiu numit dupa cofondatorul Intel, fost presedinte si CEO;

Lennart Kleinwort, 15 ani, din Germania, a castigat unul dintre cele doua premii oferite de Intel Foundation Young Scientist Award, in valoare de 50.000 de dolari. Kleinwort a dezvoltat un instrument matematic pentru smartphone-uri si tablete care ofera noi capabilitati dispozitivelor mobile care pana acum necesitau instrumente de computing sofisticate si costisitoare. Aplicatia dezvoltata de el permite utilizatorilor sa deseneze curbe, linii si figuri geometrice pe ecranul tactil pe care ulterior sistemul le transpune in forme si ecuatii.

Citeste si:

La randul sau, Shannon Xinjing Lee, in varsta de 17 ani, din Singapore a primit cel de-al doilea premiu in valoare de 50.000 de dolari, oferit de Intel Foundation Young Scientist Award pentru dezvoltarea unui nou electrocatalizator care poate fi folosit in viitor pentru baterii. Cercetatorii au cautat diverse metode pentru a face bateriile reincarcabile bazate pe zinc-aer mai practice, pastrand in acelasi timp siguranta, mai usoare si sa aiba de sase ori puterea densitatii date de bateriile cu ioni de litiu, facandu-le ideale pentru automobilele hidrid. Lee a folosit un catalizator de carbune activ realizat din carbonizarea vinetelor chinezesti, catalizator care a depasit performantele celui comercial din punct de vedere al stabilitatii si longevitatii, fiind in acelasi timp ecologic si necostisitor.

In acest an la Intel International Science and Engineering Fair au participat mai mult de 1.700 de tineri oameni de stiinta, selectati din 435 de targuri afiliate din 70 de tari. In plus fata de castigatorii deja mentionati, peste 500 de finalisti au primit premii pentru proiectele lor. Premiile au inclus 17 castigatori "Best of Category", care au primit fiecare cate 5.000 de dolari. Intel Foundation a premiat, de asemenea, cu cate 1.000 de dolari fiecare scoala si targ pe care castigatorii le-au reprezentat. In plus, Intel Foundation a prezentat un numar de elevi care au beneficiat de premii experientiale, incluzand o tabara de 11 zile in China pentru participarea la cea mai mare competitie de stiinta la nivel national, pentru a discuta cu cercetatorii din laboratoarele Intel din Shanghai si a vizita Baza de cercetare a ursilor Panda din Chengdu.

Society for Science & the Public, o organizatie nonprofit dedicata implicarii publicului in proiecte de cercetare stiintifica si educatie, detine si administreaza International Science and Engineering Fair inca din 1950, de la inceputul sau ca National Science Fair.

Intel International Science and Engineering Fair are ca membri pe unii dintre cei mai promitatori elevi antreprenori, inovatori si oameni de stiinta din lume. Finalistii sunt selectati anual din sute de targuri afiliate. Proiectele lor sunt evaluate de peste 1.200 de arbitri din domeniul stiintific, fiecare avand gradul de doctor sau echivalentul a sase ani de experienta in domeniu.

Lista completa a finalistilor este disponibila in programul evenimentului. Intel International Science and Engineering Fair 2014 este sponsorizat de Intel si de Intel Foundation, cu sustinerea a zeci de alte companii multinationale, organizatii academice, guvernamentale sau stiintifice. In acest an au fost acordate premii in valoare de peste 5 milioane de dolari.