Consiliul Concurentei a declansat o investigatie avand ca obiect un posibil abuz de pozitie dominanta savarsit de companiile Orange Romania, Vodafone Romania si Romtelecom, in urma sesizarilor venite din partea unui operator de telefonie fixa, informeaza Consiliul Concurentei.

Posibilul abuz de pozitie dominanta al Orange si Vodafone vizeaza interzicerea accesului operatorului reclamant la serviciul de terminare a apelurilor internationale si a celor nationale (care provin din retelele altor operatori nationali) in retelele celor doi operatori de telefonie mobila.

Contactati de Wall-Street, reprezentantii companiilor Orange si Vodafone au refuzat sa comenteze decizia Consiliului Concurentei de a incepe aceasta ancheta.

In ceea ce priveste compania Romtelecom, posibilul abuz de pozitie dominanta s-a materializat prin refuzul de acordare a accesului in reteaua sa operatorului de telefonie fixa reclamant.

In cadrul investigatiei vor fi analizate atat pozitia detinuta de catre fiecare dintre companiile reclamante pe piata relevanta, cat si comportamentul pe piata al acestor agenti economici in relatie cu concurentii si beneficiarii serviciilor lor si, totodata, existenta unei eventuale intelegeri anticoncurentiale intre agentii economici reclamati.

Presedintele comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatii din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian, a exclus miercuri posibilitatea ca principalii operatori de telefonie din Romania ar putea forma un cartel pentru a dicta preturile serviciilor si a bloca dezvoltarea concurentilor.

"A vorbi despre colaborari de tip cartel in conditiile pietei romanesti de telecomunicatii de astazi este pura fictiune. Exclud total posibilitatea unei colaborari de aceasta natura intre Vodafone, Orange si RomTelecom mai ales in conditiile in care piata romaneasca nu are nici pe departe un alt jucator suficient de important ca sa justifice astfel de mobilizare," a declarat pentru NewsIn Varujan Pambuccian.

Citeste si:

Legea concurentei interzice folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice sau prejudicierea consumatorilor.

"Nu cred ca un operator a fost refuzat de catre Vodafone, Orange sau RomTelecom. Din 2003, de cand au intrat in vigoare actele normative care reglementeaza interconectarea, nu am auzit sa-i fi fost refuzat accesul la interconectare vreunui operator, mai ales in conditiile in care serviciile de interconectare sunt generatoare de venituri", a adaugat Varujan Pambuccian.

Reprezentantii RomTelecom au recunoscut existenta unor divergente cu un operator de telefonie fixa, desi nu a dorit sa divulge numele companiei, dar sustine ca acestea au fost rezolvate.

"Intre RomTelecom si compania reclamanta au avut loc negocieri, finalizate in urma cu cateva zile. in urma discutiilor intre reprezentantii celor doua companii s-au clarificat neintelegerile initiale, iar plangerea formulata impotriva RomTelecom a fost retrasa", a declarat pentru NewsIn Dan Pazara, director corporate affairs in cadrul RomTelecom.

"Tocmai de aceea gasim surprinzatoare informatia comunicata astazi de Consiliul Concurentei si nu intelegem pe ce anume este fundamentata", a adaugat acesta.

In replica, Consiliul Concurentei a afirmat ca nu a fost instiintat de o eventuala rezolvare pe cale amiabila a diferendului aparut intre Romtelecom si operatorul de telefonie fixa reclamant. Dar si in aceasta situatie, investigatia declansata de Consiliul Concurentei isi va continua cursul, analizandu-se comportamentul manifestat atat de catre Romtelecom, cat si de catre ceilalti doi operatori de telefonie mobila, Orange Romania si Vodafone Romania, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Autoritatea ant-trust nu a precizat insa care servicii au fost refuzate reclamantului. Formularea "acces in retea" este vaga, lasand loc interpretarilor pentru ca prin aceasta se poate intelege atat accesul la servicii de interconectare, accesul la bucla locala RomTelecom sau alte tipuri de acces la retea.