Zitec, unul dintre principalii producatori locali de aplicatii online, a ajuns in primul semestru al acestui an la o echipa de peste 100 de oameni, cu 20% mai multi decat la finalul anului 2013. In plus, compania planuieste sa angajeze inca 20 de persoane anul acesta, prin intermediul activitatilor de recrutare si al programelor de internship.

Zitec avea la sfarsitul anului trecut peste 90 de membri in echipa, iar de la inceputul anului 2014 si pana in prezent, a recrutat deja 18 colegi noi. Jumatate dintre acestia au ocupat pozitii in departamentul de web development (PHP si .NET), 17% s-au alaturat echipei de Online Marketing, iar restul s-au alaturat, in proportii egale, departamentelor de Quality Assurance, SysOps, respectiv HR si Operatiuni.

„In prima jumatate a anului 2014, echipei Zitec i s-au alaturat atat specialisti cu experienta profesionala dovedita in domeniu, cat si persoane care se afla in primii ani de cariera”, a declarat Florentina Greger, HR Manager Zitec.

Incepand cu 1 iulie in cadrul Zitec au inceput si programele de internship, avand ca durata trei luni, pe zona de programare PHP, Drupal, Magento, Ruby on Rails si Quality Assurance. Participantii selectati beneficiaza de o perioada de training, urmand sa lucreze ulterior alaturi de angajatii Zitec pe proiecte. In functie de evolutia lor pe parcursul programelor de internship, au sansa de a se alatura permanent echipei.

Extindere de sediu si planuri de recrutare

In prezent, compania recruteaza activ atat pentru pozitii de specialisti - PHP Developer, Drupal Developer, Magento Developer, Quality Assurance Engineer, Graphic Designer, Mobile Developer, cat si pentru pozitii de management, respectiv: Project Manager, Head of Online Marketing si Head of SysOps. Pana la sfarsitul acestui an, Zitec doreste sa angajeze inca 20 de persoane.

„Noii colegi trebuie sa fie in primul rand pasionati de ceea ce fac, sa aiba cunostinte si competente tehnice specifice postului, experienta relevanta sau portofoliu de proiecte personale si nu in ultimul rand sa-si doreasca sa se implice in proiecte interesante si sa se dezvolte profesional in cadrul echipei noastre”, a precizat Florentina Greger.

Recent, Zitec si-a extins spatiul de birouri cu inca un etaj in cladirea Phoenix Tower, ocupand in prezent peste 1.750 mp ce permit gazduirea, in total, a peste 150 de colegi, astfel incat spatiul de lucru per angajat sa se mentina peste media de 10 metri patrati oferita in industrie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri