Veniturile Romtelecom au crescut cu 4,1% in primul semestru, de la 294,2 milioane de euro in urma cu un an la 306,4 milioane de euro, sustinute de cresterea puternica a traficului in retea si avansul puternic al incasarilor din proiecte de IT&C la scara larga.

Profitul EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, deprecieri si amortizari) a crescut cu 12,1% in primul semestru, la 83,4 milioane de euro, de la 74,4 milioane de euro, potrivit unui comunicat transmis joi de grupul elen OTE, actionarul majoritar al Romtelecom.

In trimestrul al doilea, veniturile Romtelecom au urcat cu 0,7%, la 149,7 milioane de euro, iar profitul EBITDA cu 28,7%, la 44,9 milioane de euro. "Romtelecom a inregistrat al treilea trimestru consecutiv de crestere a veniturilor, sustinuta in mare parte de majorarea semnificativa a incasarilor din proiecte de IT&C la scara larga si de cresterea traficului", se arata in comunicat.

Scaderea veniturilor din servicii de telefonie fixa catre clienti casnici a fost similara tendintelor din trimestrele anterioare, in timp ce veniturile mai mari din TV si Internet broadband au continuat sa compenseze partial declinul de pe segmentul de voce, potrivit companiei, scrie Mediafax.

Astfel, veniturile din servicii de voce au coborat cu 12% in trimestrul al doilea, in timp ce incasarile pe segmentul TV au urcat cu 4%. Numarul total al clientilor Romtelecom pe segmentul de telefonie fixa a scazut cu 4,1% in trimestrul al doilea, fata de intervalul similar din 2013, la 2,191 milioane, in timp ce baza de abonati la internet boardband a urcat cu 1,5%, la 1,244 milioane, iar numarul utilizatorilor serviciilor TV a avansat cu 6,8%, la 1,384 milioane.

Aceste evolutii imbunatatesc semnificativ capacitatea Romtelecom de a-si proteja baza de clienti in pofida concurentei semnificative, potrivit companiei. Cheltuielile operationale ale Romtelecom, excluzand deprecierile, amortizarile si costul programelor de disponibilizari voluntare si restructurare, s-au cifrat la 119,8 milioane euro in trimestrul al doilea, in urcare cu 1% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut.

Cresterea cheltuielilor reflecta in principal costuri mai mari legate de proiecte IT, majorarea traficului de interconectare si taxa pe infrastructura impusa de guvern de la inceputul acestui an, se mai arata in comunicatul OTE. Aceasta crestere a fost compensata in mare parte de reducerea cu 14% a cheltuielilor cu personalul, comparativ cu intervalul similar din 2013.

OTE, parte a grupului Deutsche Telekom, este prezent in Romania prin Romtelecom, Cosmote si Germanos. Romtelecom si Cosmote vor trece in acest an sub brandul "T" al Deutsche Telekom - T-Mobile in cazul operatiunilor de telefonie mobila.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri