Designul Windows 10 incearca sa combine cele mai apreciate aspecte ale versiunii Windows 8 si elemente familiare din versiunea 7. Astfel, sistemul de operare va readuce clientilor meniul Start, care nu a mai fost inclus in versiunea Windows 8. De asemenea, companiile care vor utiliza noul sistem de operare produs de Microsoft vor putea personaliza app store-ul disponibil.

Totodata, Windows 10 va putea separa datele personale de cele utilizate de compania unde lucreaza clientul, pentru a creste securitatea informatiilor, potrivit vicepresedintelui Microsoft, Terry Myerson. "Windows 10 intruchipeaza ceea ce utilizatorii nostri si companiile ne cer si asta le vom oferi", a declarat Myerson.

Windows se reorienteaza catre clientii de business

In prezent, divizia Windows se reorienteaza catre clientii corporate, in incercarea de a creste din nou vanzarile. In acelasi timp, noul CEO al companiei, Satya Nadella, a facut o prioritate din dezvoltarea aplicatiilor mobile. Noul sistem a fost creat pentru a fi rulat atat pe calculatoare personale, cat si pe tablete sau console de jocuri video Xbox.

De altfel, Microsoft lucreaza la definitivarea unui design care va permite adaptarea sistemului de operare la echipamentul pe care este rulat, in mod automat. Pentru tablete, Windows 10 se va baza pe versiunea 8 a sistemului, iar pentru laptopuri, pe Windows 7.

In 2012, Microsoft a lansat versiunea Windows 8 pentru calculatoare personale, incercand astfel sa-si recupereze clientii care s-au orientat catre smartphone-urile si tabletele Apple, precum si catre echipamente care utilizeaza programe produse de Google. Produsul nu a fost, insa, primit cu entuziasm de utilizatori, astfel ca, ulterior, Microsoft a adaugat o optiune prin care acestia sa poata renunta la unele dintre noile facilitati aduse de Windows 8. Numele Windows 10 a fost ales in mod special, desi "sare" peste Windows 9, pentru a arata saltul important fata de versiunea anterioara, dupa cum a explicat Myerson.