De-a lungul carierei am participat la nenumarate sedinte in cadrul conferintelor mai mult sau mai putin formale ale Ministerului Comunicatiilor, de multe ori asistand la anuntarea unor contracte gigant care “miroseau” ciudat chiar si din al zecelea rand al salii.

Sumele vehiculate erau enorme, zambetele “pe sub mustati” multumite si senine la anuntarea investitiilor ridicol de mari - de ordinul sutelor de milioane de euro uneori. Plecam nervosi, scarbiti aproape, de evidentul situatiei. Un evident care, din pacate, nu putea fi dovedit – faptul ca politicienii romani, vorba veche, isi “trag spuza”. Prea putine au fost situatiile in care furturile au fost dovedite si politicienii au ajuns dupa gratii. Cu un Nastase, un Seres, Becali sau o Jianu nu se face primavara. Nu amintesc aici decat de ridicolul contract de 500 de milioane de euro in “platforma” eRomania care, deloc surprinzator, s-a dovedit a fi o mizerie pe care nu intra aproape nimeni.

Odata cu deja vestitul (in toata lumea) “Dosar Microsoft”, lucrurile sunt pe cale sa se schimbe si nume foarte grele – fosti ministri, fosti executivi, sunt pusi la zid. Deocamdata, doar acuzatii, nimic dovedit, insa, sub presiunea internationala, Romania ar putea face, dupa nu mai putin de zece ani de pleoape inchise, pasul spre normalitate. Vinovatii sa fie inchisi, averile sa le fie confiscate, sa aiba timp sa se gandeasca dupa gratii la rolul politicienilor intr-un stat de drept – acela de a servi poporul si nu propriile interese.

Scurta cronologie

In anul 2004, statul roman semna primul acord cu parteneri ai Microsoft, in urma caruia institutii din administratia publica urmau sa primeasca produse ale gigantului american. In vremea aceea, ministru al comunicatiilor era Dan Nica.

De-a lungul anilor, sforile trase de mai multe persoane influente din statul roman darsi de lideri ale unor companii precum Fujitsu-Siemens sau Siveco a dus la achizitia unor licente pentru autoritati si institutii statale la preturi cu circa 40% mai mari. Acest lucru s-a realizat prin implicarea mai multor ministri care au creat conditiile “perfecte” pentru cresterea artificiala a facturii, fie au inchis ochii atunci cand observau nereguli, acuza procurorii DNA in scandalul care s-ar putea solda cu cele mai multe demiteri si condamnari din istora Romaniei post decembriste.

Cititorii wall-street.ro sunt invitati sa doneze fostului Ministru Gabriel Sandu, pentru a-l ajuta sa scape de datoriile de zeci de mii de euro trecute in declaratia de avere.

DNA subliniaza ca din anul 2004 pana in 2013 statul ar fi platit companiei americane si partenerilor sai circa 150 de milioane de euro, alte 46 de milioane urmand sa fie achitate pana in 2015. Mita – o nimica toata, cateva zeci de milioane de euro, ajunsa in buzunarele unor “baieti destepti”, baieti care ar fi trebuit sa se ocupe de bunastarea tarii si nu de bunastarea propriilor buzunare.

La inceputul anului 2013, cotidianul american Wall Street Journal scria ca organismele de reglementare din SUA a inceput controale preliminare in Romania si alte state unde Microsoft si parteneri ai sai ar fi mituit oficiali ai statelor pentru a obtine contracte. Potrivit WSJ, un purtator de cuvant al Ministerului roman al Comunicatiilor a declarat ca acuzatiile sunt incompatibile cu activitatile institutiei, subliniind ca functionarii Ministerului nu cunosc aranjamentele de afaceri pe care Microsoft le are cu intermediarii sai – lucru, evident, fals, avand in vedere ca insusi Ministerul Comunicatiilor a fost implicat in semnari ale contractelor de-a lungul anilor.

La peste un an si jumatate dupa randurile scrise in presa internationala, DNA a efectuat cercetari in urma carora a ajuns la concluzia ca nu mai putin de noua (fosti) ministri ar fi inchis ochii la semnarea unor contracte, ar fi primit de-a dreptul mita sau ar fi blocat cercetarea unor nereguli din contracte, ducand astfel la marirea artificiala, cu milioane de euro, a facturilor achitate de romani.

Premierul Victor Ponta apreciaza ca este "o facatura politica", desi primele acuzatii au pornit din SUA.

Codruta Kovesi, procuror-sef la DNA, a solicitat procurorului general sa ceara Senatului si Camerei Deputatilor avis pentru urmarirea penala a fostilor ministri: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu. Totodata Kovesi s-a adresat si Parlamentului European pentru a primi aviz pentru urmarirea penala a altui nume greu – deputatul Dan Nica. Alti cinci fosti ministri sunt de asemenea pe cale de a fi anchetati. Acestia sunt Alexandru Athanasiu, Gabriel Sandu, Adriana Ticau, Daniel Funeriu, Mihai Tanasescu.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, si-a dat aviz rapid pentru inceperea urmaririi penale a acestor din urma cinci fosti ministri ai tarii. Valerian Vreme NU mai are imunitate de marti, cand

„Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata la data de 5 iunie 2013 de catre Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a actiunii de control efectuata la Ministerul pentru Societatea Informa¬tionala si la Ministerul Educatiei Nationale, in legatura cu inchirierea de licente educationale. Intrucat din Raportul de control rezultau indicii cu privire la incheierea in conditii nelegale a contractului comercial de inchiriere licente din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educationale Microsoft, a actelor aditionale la acest contract, precum si a contractelor aferente derularii programului «Sistem Educational Informatizat» (SEI), DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si respectiv a unor infractiuni de coruptie in legatura cu derularea acestor contracte“, conform DNA.

Cine sunt anchetatii si ce averi au ei

I. Ecaterina Andronescu, senator, a fost Ministru al Educatiei si Cercetarii. Ea este acuzata de catre DNA pentru abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani in perioada in care a fost ministru – cu “pauze” intre anul 2000 si 2012. Ea ar fi primit in perioada 2001-2009, de la compania Siveco si alte firme colaboratoare, computere si bani.

Conform declaratiei de avere din 2012, ea detine un apartament de dimensiuni medii in Bucuresti, un autoturism marca Toyota si conturi ce cumuleaza 267.000 de lei.

II. Senatorul Serban Mihailescu, cunoscut si sub numele de “Miky Spaga”, are multiple locuinte, cumuland o suprafata de “doar” 682 mp – un apartamente in Bucuresti si doua case de vacanta in Judetul Prahova; la acestea se adauga un teren intravilan in Comuna Cornu de 2.156 mp.

Mihailescu a mai declarat, in 2012, 57.000 de lei, 46.000 de euro si 5.500 de dolari. Familia Mihilescu mai are bijuterii i obiecte de art în valoare de circa 160.000 de lei.

Mentionam ca senatorul este considerat “Cavaler” primind Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler.

III. Fostul ministru de finante Mihai Tanasescu si fost reprezentant al Romaniei la FMI are nu mai putin de cinci (5) apartamente in Bucuresti, o casa tot in Comuna Cornu si alta la Giurgiu. Sunt atat de multe incat nu au incaput in spatiul dedicat acestei zone, in declaratia sa de avere din 2007.

El detine si doua autoturisme, multiple terenuri dar si obiecte de arta, bijuterii, cu valoare totala de circa 60.000 de euro. El detine multiple active financiare de zeci de mii de euro. Ca fapt divers, in declaratia sa de avere, fostul ministru a facut mai multe greseli gramaticale.

IV. Multiplul ministru al comunicatiilor Dan Nica are si el o avere deloc de neglijat.
Nica are un apartament de 100 de metri patrati in Galati, un Audi, bijuterii in valoare de circa 150.000 de lei. El avea in conturi acum aproape patru ani considerabila suma de peste 110.000 lei si peste 36.000 de euro.

V. Fostul ministru al Educației, Alexandru Athanasiu, are 69 de hectare de teren agricol in Constanta, o casa la Bucuresti de 230 de metri patrati, bijuterii si alte valori de peste 15.000 de euro si depozite bancare de 260.000 de lei si aproape 40.000 de euro.

VI. Daniel Funeriu, fost Ministru al Educatiei, este un alt politician roman foarte bogat – doua terenuri agricole in Judetu

l Timis, un apartament de 219 mp la Arad si o casa in Germania. Sotii Funeriu detin trei masini, doua marca Jaguar si unul Audi, precum si bijuterii in valoare de 10.000 de euro. Conturile sunt burdusite – 151.000 de euro, 11.900 de lei, 6.000 de dolari si peste 1.000 de yeni.

El mai detine trei terenuri in Onesti cu suprafata totala de peste 4.100 mp. Tot in Onesti mai detine si un apartament, o casa si doua spatii comerciale.

VII. Ministrul Comunicatiilor Valerian Vreme, detine trei terenuri in Onesti, suprafata totala a acestora depasind 4.100 de metri patrati. Tot acolo el detine si patru spatii – un apartament, o casa si doua spatii comerciale. El detine si un cont bancar cu o suma de 86.000 de lei dar si plasamente cumuland 57.000 de euro.

Este de mentionat faptul ca marti, imunitatea lui Valerian Vreme sa fost ridicata de catre Comisia Juridica.

VIII. Gabriel Sandu, fostul Ministru al Comunicatiilor in perioada 2008-2010, are o declaratie de avere aproape alba, insa acesta nu si-a mai declarat averea din 2008. Fostul ministru este insa suspectat ca ar fi primit mita de milioane de euro, nedeclarand insa nici macar un leu avere. El a tinut insa sa isi treaca datorii de 80.000 de euro si castigurile fostei sotii in urma divortului.

Cititorii wall-street.ro sunt invitati sa doneze fostului Ministru, pentru a-l ajuta sa scape de datoriile de zeci de mii de euro.

IX. Ultimul pe lista, dar nu cel din urma, Adriana Ticau, deputat european si senator, fost Ministru al Comunicatiilor in 2004, ea detine impreuna cu sotul un apartament in Galati si unul in Franta. Conform declaratiei de avere din 2013, ea conduce un Ford Focus Trend. Detine si cinci conturi curente in euro si un depozit tot in euro, suma totala depasind modesta suma de 134.000 de euro. Intr-un an ca si deputat in Parlamentul European, fostul ministru a castigat peste 119.000 de euro.

Ce alte nume importante sunt vehiculate in dosarul Microsoft

Odata cu demararea procedurilor de chemare in instanta a ministrilor, nu au intarziat sa apara martori adiacenti in cel mai mare dosar de frauda IT din Romania. Astfel, numele primarului din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan (Pinalti), omul de afaceri Dorin Cocos, fostul CEO al Microsoft Calin Tatomir dar si al tensimenului Dinu Pescariu nu au intarziat sa iasa la suprafata.
Un martor in cadrul dosarului sustine ca alte persoane implicate in trafic de influenta si luare de mita sunt Adrian Nastase – proaspat iesit din inchisoare, Remus Truica, seful Cancelariei Primului Ministru in acea perioada, Alexandru Bittner, persoana care ar fi intermediat plata mitelor dar si Victor Ponta, seful Corpului de Control al Premierului in acea perioada.

In ciuda faptului ca, in mod evident, ancheta din Romania a pornit dupa ce institutiile de reglementare din SUA s-au sesizat, premierul Victor Ponta (in campanie prezidentiala fiind), apreciaza ca este vorba de “o facatura politica”, cu “ordin dat pe unitate”. “"De unde a aparut si cu Duicu, si cu ordonanta nu stiu care...din acelasi loc, de acolo, de la Cotroceni apare", a afirmat Ponta.

Alte nume rasunatoare in acest dosar implica parteneri ai Microsoft pe piata locala si alte persoane politice cu influenta. Printre ele, spun martorii aparuti in proces, se numara Irina Socol, patronul firmei Siveco (cercetata de asemenea in alt caz de spalare de bani), Florin Ilia, director si actionar Siveco, Gheorghe Sadoveanu, angajatul Siveco care se ocupa de traficul de influenta la nivelul primului – ministru, Stefan Morcov, angajat Siveco si manager project pe proiect, Mihai Pascadi – director general Compaq, Calin Tatomir – director adjunct Compaq Romania, Vadimir Aninoiu – director general IBM Romania, Mihai Guran – director vanzari IBM Romania, Gabi Marin – patron la Omnilogic, Radu Enache – director general HP Romania, Dan Roman – director S&T Romania, Bogdan Cocora S&T Romania, Florin Talpes – patronul Softwin, Metodiu Mehmet – director vanzari Softwin, si ulterior coactionar cu Claudiu Florica intr-una din firmele acestuia, toate aceste firme mentionate mai sus fiind implicate oficial in contractul cu Ministerul Educatiei si facand fiecare la randul sau trafic de influenta si dare de mita pentru a-si maximiza cota din contract si a-si proteja ramanerea lor in acest contract, spun martorii.

wall-street.ro va va tine la curent cu detalii privind dosarul Microsoft si progresul anchetelor celor noua ministri implicati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri