Capitalizarea gigantului american Apple, care detine deja de trei ani titlul de cea mai valoroasa companie din lume, a urcat la peste 701 miliarde de dolari, un nou nivel record, scrie Mediafax.

Spre comparatie, ExxonMobil, a doua cea mai valoroasa companie la nivel mondial, are o capitalizare de 405 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Actiunile Apple au crescut cu 0,8% in prima parte a sedintei bursiere, la 119,59 dolari pe unitate. De la inceputul anului, titlurile companiei au castigat 48%. Daca va incheia anul in urcare, Apple va consemna cel de-al saselea an consecutiv de crestere pe bursa din New York, peste recordul anterior de cinci ani inregistrat de companie intre 2003 si 2007. Titlurile ExxonMobil se tranzactionau la 94,68 dolari pe unitate, in scadere cu 1,09% fata de inchiderea de luni.

Increderea investitorilor in evolutia Apple a crescut simtitor in ultimele trei luni, dupa ce compania americana a prezentat noile modele iPhone, precum si versiunile imbunatatite ale modelului iPad. Compania condusa de Tim Cook isi modernizeaza portofoliul de produse, lansand, in acelasi timp, noi aplicatii pe segmentul de tehnologie digitala, precum sistemul de plati pe telefonul mobil, Apple Pay. "Considerand imbunatatirile aduse portofoliului Apple in ultimele trei luni, precum si lipsa de produse inovatoare din partea competitorilor si cresterea consumului intern din SUA, estimam ca Apple are ocazia sa straluceasca puternic pe durata sarbatorilor de iarna", a spus Brain White, analist al Cantor Fitzgerald.

Apple estimeaza venituri intre 63,5 si 66,5 miliarde de dolari pentru ultimul trimestru al anului, fata de 57,6 miliarde de dolari in perioada similara anul trecut. Potrivit analistului KGI Securities Ming-Chi Kuo, gigantul american ar putea vinde 71,5 milioane de iPhone-uri in ultimele trei luni ale anului, iPhone 6 urmand sa asigure aproape 60% din vanzari, relateaza Business Insider.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri