Este poate o poveste veche, dar spusa de un antreprenor roman care iese pentru prima oara “la rampa” in zece ani de solutii software, are valente mai savuroase. Iulian Popescu, general manager Soft Tehnica, una dintre companiile romanesti cu traditie in domeniul dezvoltarii de solutii software, a incercat de-a lungul unei decade sa “sparga” mai multe granite; de multe ori insa s-a lovit de indaratnicia guvernelor.

Soft Tehnica a fost infiintata in anul 2004 de catre fratii Popescu; Iulian avea la acea data 22 de ani, pasionat de informatica si de “comunicare cu oamenii”. De atunci, firma a atins afaceri de 800.000 de euro, tintind 1,2 milioane pe 2015, marjele de profit fiind de circa 20% - parte din profit este insa reinvestit.

Desi 40% din cifra de afaceri este acoperita de solutia in-house Freya, dedicata sectorului HORECA, compania a incercat de-a lungul anilor sa incheie contracte si cu statul, contracte care, in timp, ar fi putut fluidiza procese care altminteri conduc la binecunoscuta birocratie. “In Chisinau, unde am deschis o filiala acum doi ani, statul implementeaza un sistem informatic de integrare a proceselor intre institutiile statului, lucru care in Romania inca a ramas «pe hartie»”, spune Popescu. La inceputul mandatului guvernului Ponta s-a deschis asa-numitul Departament de Design si Servicii Informatice care, pe hartie, ar fi trebuit sa rezolve aceasta problema a interconectivitatii institutiilor statului dar, spune Iulian, institutia s-a ocupat mai mult de design si mult mai putin de solutii propriu-zise, ramanand totul, ca de obicei, “in stand-by”.

Mai mult, un factor care ar fi fluidizat mult procesele interactiunii cu statul, si anume implementarea pe scara larga a semnaturii electronice, reprezinta una dintre dezamagirile (si) pe acest an. “Noi am fost implicati in aceste procese inca din 2007, oferind solutii la cheie pentru semnatura electronica. Tot ce asteptam erau politici de la Guvern pentru implementarea pe scara larga, un OK care nu i-ar fi costat absolut nimic. Se pare insa ca guvernantii se sperie de nou, li se pare ca o sa fie mai stapani pe un sistem haotic”, spune Iulian Popescu.

Beraria H implementeaza, cu zeci de mii de euro, sistemul Freya

Compania se axeaza deci pe proiecte in sistemul privat, HORECA aducand companiei circa 40% din afaceri, mare parte din restul de proiecte fiind pe proiecte europene.

Cel mai recent astfel de contract, in valoare de cateva zeci de mii de euro, este realizat cu Beraria H, dupa o luna de negocieri Soft Tehnica implementand Freya pentru gestionarea (mult) mai eficienta a celor 150 de angajati ai berariei. Practic, solutia permite o monitorizare mult mai eficienta a caselor de marcaj, back-office, mobile, self-service si in bucatarie. Pachetul Freya pentru Beraria H a presupus implementarea si configurarea speciala a celor 25 de POS-uri prin schimbarea interfetei, adaugarea unui sistem de cautare si filtrare a datelor si optimizarea sistemului de casierie. Freya acopera circa 40% din business-ul companiei.

Extindere internationala

Dupa ce acum doi ani compania a deschis o filiala la Chisinau, anul acesta Soft Tehnica a intrat in New York, probabil cel mai competitiv oras din lume, dar si locul unde sunt oportunitati enorme. “Avem deja cativa clienti in zona, logistica este insa foarte greu de pus la punct. Viza este greu de obtinut, autoritatile te obliga sa ai un punct de lucru stabil, costurile cu angajatii sunt foarte ridicate. De exemplu, un spatiu de birouri de doar 4 metri patrati costa, lunar, circa 700 de dolari!”, spune Iulian Popescu.

In Chisinau, compania se loveste de o teama a clientilor “de nou”, insa “lucrurile incep sa se miste si in Moldova”. In prezent, Soft Tehnica are 25 de angajati si circa 40 de parteneri/distribuitori de produse ale companiei.

In ceea ce priveste gasirea de specialisti programatori, Iulian Popescu mai are putin si se ia, la propriu, cu mainile de cap. “Este un job full time sa caut oameni competenti! Pretentiile sunt EXTREM de mari, multi sunt indaratnici, nu au determinarea necesara! Din fericire, putem sa le oferim,mai departe de salarii, stimulentele necesare pentru a ramane la noi – team building-uri, atmosfera foarte placuta, beneficii suplimentare – practic, incercam sa construim o familie”. In ciuda triplarii numarului de absolventi de calculatoare din Politehnica (in prezent sunt circa 600 de studenti, fata de 2-300 in urma cu mai multi ani – n.r.), piata “inghite” cam tot; din pacate, multi dintre ei nu sunt suficient pregatiti. “86% din costurile noastre se duc catre salarii, pachete adiacente, traininguri, team building si asa mai departe”, detaliaza general managerul companiei.

Ce isi doresc pe anul 2015?

Cresterea cifrei de afaceri pana la 1,2 milioane de euro, o mai mare deschidere a guvernului catre proiecte care sa faciliteze disparitia birocratiei si, de ce nu, o mai mare incredere a IMM-urilor in solutii informatice. “Multi patroni de IMM-uri nu au inca fondurile necesare pentru a face investitii si spun ca este suficient ce au deja”.

Tot in 2015, general managerul Soft Tehnica previzioneaza o mai mare reticenta in deschiderea de licitatii publice, din cauza multiplelor cercetari penale ale consilierilor judeteni. “Daca peste un sfert dintre acestia sunt anchetati de DNA, estimez ca multi altii o sa se gandeasca de zece ori inainte sa semneze o hartie care sa deblocheze investitii in IT/software”, conchide Iulian Popescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri