Veniturile grupului Telekom in Romania au scazut cu 1,5% anul trecut comparativ cu 2013, la un miliard de euro, ca urmare a declinului veniturilor generate de divizia de operatiuni mobile, a anuntat joi Deutsche Telekom.

In 2013, Telekom a inregistrat venituri in valoare de 1,017 miliarde de euro. Profitul EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, deprecieri si amortizari) a coborat cu 6% in 2014 fata de anul precedent, de la 283 de milioane de euro la 266 de milioane de euro, se arata intr-un raport al Deutsche Telekom.

Veniturile diviziei de operatiuni mobile au scazut cu 4,1%, de la 458 de milioane de euro in 2013 la 439 de milioane de euro anul trecut, in timp ce profitul EBITDA al diviziei a coborat cu 12,4%, la 106 milioane de euro de la 121 de milioane de euro. Veniturile din servicii ale diviziei mobile au consemnat un declin de 10,6% anul trecut, de la 378 de milioane de euro la 338 de milioane de euro.

Veniturile provenite din operatiunile fixe au urcat cu 0,2%, de la 608 milioane de euro la 609 milioane de euro, iar profitul EBITDA al diviziei a coborat cu 0,6%, de la 162 de milioane de euro la 161 de milioane de euro. Numarul clientilor Telekom Mobile Communications, divizia mobila a operatorului german in Romania, a scazut cu 1,7% in 2014, la 6,047 de milioane, de la 6,153 de milioane cu un an inainte. Dintre acestia, 1,69 de milioane platesc abonament, in crestere cu 3,1% fata de 2013.

Venitul mediu pe utilizator (Average Revenue per User - ARPU) a stagnat anul trecut la 5 euro. In luna septembrie a anului trecut, Telekom Romania Communications, divizia care acopera operatiunile fixe, si Telekom Romania Mobile Communications, divizia mobila, au devenit noile denumiri ale operatorilor Romtelecom si Cosmote Romania, schimbarea fiind parte a procesului de adoptare a brandului "Telekom" al grupului german Deutsche Telekom.

Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) este unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicatii. Actionari sunt grupul elen OTE - 54,01% si Ministerul pentru Societatea Informationala - 44,99%. Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote Romania) are ca actionari Cosmote Group, parte a OTE Group - 70% si Romtelecom - 30%.

Telekom Romania este un brand care apartine Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 142 milioane de clienti pentru servicii mobile, 31 milioane de linii fixe si peste 17 millioane linii broadband (la 31 decembrie 2013). Din luna septembrie 2014, Romtelecom si Cosmote opereaza sub brandul Telekom al grupului german Deutsche Telekom.

Grupul german furnizeaza produse si servicii fixe, comunicare mobila, Internet si IPTV pentru consumatori si solutii IT&C pentru clienti din mediul de business. Deutsche Telekom este prezent in aproximativ 50 de tari si are circa 229.000 angajati la nivel mondial.

Principalii concurenti ai Telekom Romania sunt RCS&RDS, Orange Romania, Vodafone Romania, precum si UPC Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri