Google a incheiat o intelegere cu compania din domeniul medical Johnson & Johnson pentru a realiza roboti medicali care utilizeaza inteligenta artificiala, intr-o incercare de a imbunatati instrumentele medicale folosind tehnologii din alte domenii, cum ar fi masinile sale fara sofer.

Potrivit The Guardian, divizia de stiinte ale vietii a Google va lucra cu compania Ethicon, care produce aparatura medicala, parte a Johnson & Johnson, pentru a crea o platforma chirugicala robotizata care sa-i ajute pe medici in sala de operatii. Robotii ii vor ajuta pe chirurgi in cadrul operatiilor minim invazive, dand medicilor un control mai bun si efectuand procedurile cu o acuratete mai mare decat este posibila manual, minimalizand efectele negative asupra pacientului. Unele sisteme permit chirurgilor sa controleze de la distanta instrumente care sunt plasate in interiorul corpului pacientului, pentru a reduce la minimum ranile produse pentru accesul in organism si a scadea nivelul hemoragiilor si riscul de aparitie a cicatricelor, scrie Mediafax.

Sisteme chirurgicale robotizate, precum dispozitivul Da Vinci dezvoltat de Imperial College din Londra, sunt folosite in timpul operatiilor din anii 2000 si au aparut chiar intr-un film cu James Bond, in 2002 - "Sa nu mori azi", de Lee Tamahori. Google considera ca poate imbunatati instrumentele robotizate folosind tehnologii cu inteligenta artificiala, inclusiv informatii vizuale si analizarea acestora, utilizate deja in alte domenii ale afacerilor companiei, cum ar fi masinile fara sofer dezvoltate de gigantul american. Cele doua firme vor cerceta modul in care senzori avansati si tehnologii de procesare vizuala pot veni in ajutorul capacitatilor de care dispune un chirurg, de exemplu, prin evidentierea vaselor de sange, a celulelor nervoase, limitelor unei tumori si ale altor structuri importante care ar fi dificil de identificat cu ochiul liber si pe un ecran.

Sistemele de realitate augmentata vor fi utilizate pentru a suprapune informatii importante in timpul interventiei chirurgicale, care sunt de obicei afisate pe mai multe monitoare imprejurul medicului, precum imagini dinaintea operatiei, rezultate de laborator si detalii referitoare la operatii anterioare. "Ne dorim cu nerabdare sa exploram modul in care programele informatice vor putea ajuta chirurgii, oferindu-le informatia necesara la timpul potrivit in timpul interventiilor chirurgicale", a declarat Andy Conrad, seful diviziei de stiinte ale vietii a Google. Compania americana va furniza programele informatice si expertiza pentru analizarea de informatii si imagini, dar nu se va ocupa de dezvoltarea mecanismelor de control pentru roboti.

Parteneriatul va ajuta Johnson & Johnson, lider in domeniul produselor de ingrijire a sanatatii din lume, sa concureze in domeniul aparaturii medicale robotizate, care este in plin avant. Cercetatorii de la Google dezvolta sisteme care pot detecta cancerul si atacurile de cord utilizand nanoparticule si au dezvoltat lentile de contact inteligente, care contin senzori ce pot monitoriza diabetul, tehnologie ce a fost licentiata in iulie 2014 de compania farmaceutica elvetiana Novartis, pentru a dezvolta aplicatii medicale practice.

Foto: Shutterstock / Google

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri