Pasionat de apa, cu un stil de management deschis si o aplecare spre oameni in general, George Costache, CEO Siemens Romania, a povestit pentru wall-street.ro parcursul sau profesional, obiectivele sale la Siemens, dar si care sunt cerintele sale de la echipa.

George Costache a fost numit CEO la Siemens in toamna lui 2012, dupa o perioada de 7 ani in companie. Absolvent al Facultatii de Hidrotehnica, George Costache a lucrat dupa facultate la IAS Crevedia, ajungand apoi in compania daneza Danfoss si apoi in Siemens. „Dupa absolvire, am ajuns sa lucrez la IAS Crevedia. Erau 3 ani de stagiatura in acea perioada. Am fost un an la IAS Crevedia, iar apoi am revenit in Bucuresti si am lucrat la Apele Romane”, spune George Costache, care mentioneaza ca in aceea perioada de inceput de cariera a lucrat si ca jurnalist o vreme. Tot la inceput de cariera lucra part-time, noaptea, la o firma australiana.

Marea diferenta dintre oameni se face intre cei care construiesc si cei care demoleaza

Cum a fost perioada de inceput la IAS Crevedia? „A fost o perioada ca toate perioadele din viata: o treapta pe care stai, inveti ceva, construiesti si apoi urci pe urmatoarea. Marea diferenta dintre oameni se face intre cei care construiesc si cei care demoleaza. Daca ar fi mai multi din prima categorie ar fi mai bine pentru toti”, spune George Costache, adaugand ca principalele experiente care l-au facut sa creasca au fost cele de vanzari din perioada Danfoss, compania la care a ajuns sa lucreze in 1994. „A fost o perioada care m-a dezvoltat foarte mult ca aptitudini si experienta, iar cel mai mare castig a fost ca am intalnit foarte multi oameni foarte diferiti si am invatat sa vorbesc cu fiecare in functie de propriile particularitati, interese. Oamenii trebuie sa simta ca te intereseaza cine sunt ei. Nu mergi la o sedinta si doar citesti o hartie, te interesezi cine este in sala, ce vor sa asculte, ce ar putea sa ii intereseze”, spune CEO-ul Siemens.

George Costache

George Costache a ajuns in 2003 in Siemens, la pachet cu o bucata de business vanduta de Danfoss. A ramas in Siemens pana in 2008, apoi timp de doi ani a plecat la Veolia, intorcandu-se in 2010 in Siemens. In Siemens, managerul a inceput ca sef de department, a ajuns apoi sef de divizie. “Intre 2004 si 2009 si 2010-2012 am condus toate diviziile industriale din Siemens”, spune Costache. “Am trecut in Siemens de la 2 angajati reprezentati direct la 600 reprezentati direct si 1.600 indirect”, povesteste CEO-ul companiei de tehnologie.

Cum a fost trecerea de la Danfoss la Siemens? Costache spune ca schimbarea reala in cariera, asa cum a perceput-o el, a fost trecerea de la Danfoss la Siemens. “Veneam de la o firma relativ mica la Siemens- care avea doar in Bucuresti 200 de angajati, nemaivorbind de faptul ca mediul danez este foarte diferit de cel german, care este mult mai organizat, cu procese mult mai bine puse la punct, mult mai strict. Personal mi-a placut intotdeauna disciplina in business. Sigur, nu poate exista business fara imaginatie, insa cand ai niste procese bine puse la punct lucrurile merg mult mai usor”, spune Costache.
George Costache

Ca CEO, Costache spune ca este un lider democratic, interesat de parerea angajatilor, de sfaturile lor, insa in acelasi timp are doua cerinte: nu-i plac micinosii si nici schimbarea regulilor in timpul jocului. “Nu-mi plac micinosii. Cred in increderea 100% de la inceput si imi plac oamenii sinceri. De asemenea, nu-mi plac oamenii care au posibilitatea sa-si exprime punctul de vedere, mai ales ca eu accept orice punct de vedere atata timp cat este pertinent, dar nu spun nimic, iar apoi dupa ce demaram ceva vor schimbari. Nu accept schimbarea regulilor in timpul meciului”, spune Costache, care mentioneaza ca este extrem de interesat de oameni.

“Ma intereseaza omul din spatele imaginii de business pentru ca o problema de acasa se reflecta in activitatea profesionala. De fiecare data incerc sa-i ajut. Cel mai simplu este cu o vorba buna, iar apoi in Siemens avem o serie de posibilitati de a-i sprijini, inclusiv program flexibil. Avem un program pentru cei care vor sa lucreze de acasa pentru o perioada. Sigur depinde si de department: un om de IT poate lucra mai usor de acasa decat poate un project manager”, a mai povestit CEO-ul Siemens.

Urasc prezentarile in PowerPoint. O prezentare este frumoasa doar atata timp cat te poti apropia de om

Acest interes al sefului Siemens pentru oameni se manifesta si atunci cand vorbeste in fata tinerilor sau colegilor, urand prezentarile PowerPoint in care doar stai in fata oamenilor si citesti ce scrie pe slide-uri. Costache doreste tot timpul sa creeze o relatie cu cei din sala. Spre exemplu, Costache a vorbit la un moment dat la un curs despre tehnici de vanzari cu particularitatea vanzari pentru nevanzatori in cadrul Siemens Academy. “Eu urasc prezentarile PowerPoint si am inceput prin a le spune asta, nu trebuie sa le citesti celor din sala ce scrie pe un slide pentru ca ii jignesti si ii plictisesti. O prezentare este frumoasa doar atata timp cat te poti apropia de om, cat poti sa-i transmiti ceva. La acel curs niste tineri mi-au cerut sa le recomand niste carti. Ideea este insa ca in vanzari cartile nu sunt atat de importante daca tu nu esti aproape de partenerii tai, daca nu le intelegi nevoile, daca sufletul tau nu e acolo. Daca ii intelegi nevoile si esti aproape de client atunci nu ai nevoie decat de tehnici elementare de vanzari. Eu cred in principiul eu-clientul: daca as putea sa-mi vand mie atunci as putea vinde oricui”, povesteste Costache.

George CostacheCEO-ul Siemens marturiseste ca de fiecare data merge cu placere sa vorbeasca in fata tinerilor, iar sfatul lui pentru tineri este sa isi gaseasca un echilibru intre viata personala si cea profesionala. "Daca nu ai un echilibru niciuna nu functioneaza", spune managerul, care continua spunand ca pot sa isi foloseasca abilitatile de vanzatori si acasa: sa il asculte pe celalalt, sa vada ce isi doreste. "Poate nu intotdeauna vei reusi sa oferi, dar este foarte important sa asculti", spune George Costache.

Ce obiective personale are George Costache in Siemens

Ce obiective are George Costache in Siemens? CEO-ul gigantului din tehnologie spune ca in primul rand isi doreste sa finalizeze proiectele de dezvoltare ale centrelor de IT astfel incat sa aduca aceasta componenta in primele 3-5 firme de IT din tara. Compania a inaugurat recent un nou centru de cercetare si dezvoltare in Cluj, unde vrea sa ajunga la 200 de angajati.

“Ceea ce dezvoltam in Romania nu este un angajament temporar. Angajamentul a fost luat in urma cu mai bine de 100 de ani, insa atentia noastra se indreapta spre viitor. Credem ca Romania este un mediu care stimuleaza inovatia si suntem aici pentru a investi in potentialul si talentul sau. Romania este un mediu foarte bun care stimuleaza inovatia. Incercam sa recrutam pe toate canalele – targuri de joburi, online – vrem ca pana la final de an sa ajungem la 120 de angajati la Cluj”, declara, anterior, la inaugurarea centrului din Cluj George Costache, CEO al Siemens Romania.

Pe langa dezvoltarea centrelor R&D ale companiei, managerul spune ca printre obiectivele sale se numara si digitalizarea unei biblioteci. “Am si un proiect de suflet si anume digitalizarea unei biblioteci tehnice. Si nu in ultimul rand ar vrea sa fac lucrurile sa mearga atat de bine incat sa plec o luna de la birou intr-o croaziera si nimeni sa nu-si dea seama ca lipsesc”, spune zambind managerul.

Resursele umane reprezinta una dintre cele mai mari provocari ale companiei, chiar si la nivel de angajati in fabrici. Compania Siemens a deschis la Cluj un nou centru de dezvoltare la care vrea sa ajunga la 200 de angajati, iar Costache marturiseste ca orasul este o provocare la nivel de resurse umane, dezvoltandu-se foarte mult in ultimii ani. Si in Sibiu, unde compania are productie este dificil sa gasesti angajati, orasul dezvoltandu-se foarte mult in ultima perioada si competitia pentru resurse umane fiind crescuta. In ceea ce priveste mobilitatea angajatilor, Costache spune ca cei tineri se muta foarte usor, dar si ca tot mai multi tineri se indreapta spre studii pe partea tehnica. “Avem in fiecare an studenti in practica si am observat ca din ce in ce mai multi tineri s-au indreptat catre partea tehnica. Anul acesta avem chiar un program mare de practica cu 250 de studenti pe 2015-2016", spune managerul.

In ceea ce priveste scoala romaneasca, Costache spune ca din nefericire una dintre probleme este ca universitatile nu-si mai permit sa faca acele stagii de practica de odinioara. De asemenea, lipsa laboratoarelor din universitati este o problema. “Noi toti ar trebui sa investim si sa ne preocupam de aceste probleme pentru ca educatia ar trebui sa fie prioritara in orice tara”, spune Costache. El spune ca Siemens se implica in proiecte si a investit in laboratoare in universitati, pentru ca este foarte important ca un student sa inteleaga cum se fac unele lucruri. “Vrem sa facem din ce in ce mai multe laboratoare si ne-am gandit chiar la laborator mobil pe care sa-l plimbam prin tara si la centre universitare mai mici”, spune Costache.

“Cred ca din punct de vedere al educatiei aceasta tara are un viitor. Talente avem, ceea ce ne trebuie este sa ne hotaram odata sa facem treaba. Sunt prea multe lucruri de care ne impiedicam. Am doi copii, o fiica de 23 de ani si un fiu de 15 ani, ma uit la ei, la colegii lor, si observ ca sunt foarte focusati, ca stiu exact ce vor si isi traseaza de acum viitorul pe termen lung. Am colegi in Siemens care au si cate doua doctorate, un roman care lucreaza la Siemens in afara a fost timp de 2-3 ani cel mai mare inventator in Siemens la nivel global. Consider ca Romania este in perioada aceasta un El Dorado ca resurse umane, posibilitati, geografie, oportunitati de investitii ca urmare a fondurilor UE alocate pana in 2020”, spune Costache.

Siemens, de la 26 de divizii, la 9: rezultatul? mai multa flexibilitate

Anul trecut, organizarea Siemens s-a schimbat destul de mult cu scopul unei mai bune colaborari intre departamente si a unei fluidizari. Astfel cele 4 sectoare mari s-au desfiintat si din 26 de divizii au ramas doar 9. “Exista mult mai multa flexibilitate acum. Te poti misca mult mai usor cand ai un proiect care transcende 2-3 divizii”, a explicat Costache.

Potrivit datelor companiei prezentate anterior, afacerile Siemens la nivel local s-au ridicat anul trecut la 138 milioane de euro. Grupul german numara la nivel local circa 1.700 de angajati in patru fabrici din Sibiu si Duzias, care produc sisteme si componente pentru automatizari si aplicatii industriale, alaturi de patru centre de cercetare-dezvoltare (R&D) in domeniile IT si energie, localizate in Bucuresti, Brasov si Cluj-Napoca. Siemens Romania este una dintre cele mai importante companii de tehnologie din Romania. Activitatea grupului se concentreaza pe domeniile de activitat electrificarea, automatizarea, digitalizarea si sanatate.

Apa, marea pasiune a CEO-ului Siemens

George Costache

In acelasi timp, Costache este si membru in Asociatia Romana a Apei si Asociatia Internationala a Apei, domeniu care reprezinta una din marile sale pasiuni. Cum a inceput aceasta fascinatie pentru apa? Avand studii de constructii hidrotehnice si institutul de marina, Costache spune ca este o dragoste din copilarie. “Cred ca am citit Toate panzele sus de 20 de ori”, spune CEO-ul Siemens. In Siemens, Costache are ocazia sa faca din aceasta pasiune si o meserie, compania avand proiecte un domeniu, unul dintre ele fiind un sistem de monitorizare pentru Regia de Apa dinCluj care acopera Clujul si Salajul.

In Asociatia Romana a Apei, Costache a fost implicat in crearea unei comisii a producatorilor si importatorilor de echipamente unde a fost si Presedinte. Costache spune ca in Romania s-au construit foarte multe baraje si foarte multe statii de tratare si epurare a apelor. "Acum se lucreaza foarte mult pe partea de monitorizare, domeniu in care s-au facut pasi importanti, dar in general o statie de tratare ar trebuie sa fie automatizata si un ansamblu de statii de tratare, de pompare, ar trebui sa fie intr-un sistem de monitorizare astfel incat influenta factorului uman sa fie cat mai redusa", mentioneaza Costache, care vorbeste cu nostalgie de declinul sistemului de irigatii romanesc si lipsa unor investitii si proiecte majore in acest segment, amintind insa cu optimism de unele investitii care totusi au demarat anul trecut, dar si de potentialul de a avea mai multe proiecte in domeniu beneficiind de fonduri europene.

george costacheIn toiul discutiile despre proiecte de eficientizare ce pot fi realizate pe statiile de pompare, ajungem sa discutam in general despre eficientizare si felul in care intreaga lume se schimba.

In ceea ce priveste eficientizarea, Costache spune ca sunt enorm de multe lucruri de facut, de la controlul traficului pana la cladiri inteligente. “Exista un sistem pe care il avem si noi care face o corelare intre mediul exterior si cel interior, spre exemplu se reduce intensitatea luminii daca este soare afara si asa mai departe. In acest domeniu trebuie sa fii in permanenta in contact cu mediul. Nu trebuie sa faci lucruri inutile. Ne-a chemat la un moment dat cineva de la o primarie sa facem o automatizare pentru o sala de sport in care toata lumea uita lumina aprinsa. Le-am spus "noi putem sa il facem, dar nu ar fi mai simplu si mai ieftin sa ii educati pur si simplu sa stinga lumina?" Cel mai important lucru in Romania este sa ne ocupam de educatie. Toti ar trebui sa ne implicam si sa investim in acest domeniu, inclusiv firmele private”, spune Costache, potrivit caruia ca sistem educatia este prioritara in Romania, iar un alt lucru pe care ar trebui sa in prioritizam este transportul, atat pe cale ferata, cat si rutier.

Ajungand la capitolul pasiuni, Costache spune ca principalul hobby este familia. Ii place insa si sa schieze si spune ca un lucru foarte interesant care se apropie de management in schi este momentul in care esti sus, nu ai pe nimeni langa tine si trebuie sa iei o decizie. “La fel este si in management. Sunt momente in care trebuie sa iei o decizia, iar decizia o iei singur”, spune CEO-ul Siemens. Cititul este o alta pasiune a managerului, care acum este interesat de zona ezoterica, dar si de studiul creierului uman si diferentierea creier-minte, recomandandu-l pe Chopra, autorul Super Brain.

Foto: Andrada Mihailescu

Nota de plata:

Somon cu rosii cherry

Caracatita cu broccoli

Apa plata

Total: circa 150 de lei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri