Guvernul va promova construirea de retele de comunicatii in banda larga cu acoperire nationala si larga raspandire a punctelor de distributie, cat mai aproape de utilizatorul final si cu niveluri adecvate de simetrie si interactivitate, pentru o transmitere buna de informatii in ambele sensuri.

Executivul a anuntat ca a aprobat Programul pentru implementarea Planului national de dezvoltare a infrastucturii NGN (Next Generation Network), al carui obiectiv este dezvoltarea de retele de comunicatii electronice de generatie noua cu acoperire nationala.

"Prin Program se are in vedere definirea si planificarea masurilor politice si administrative care sa stimuleze dezvoltarea infrastructurii de comunicatii electronice de noua generatie de mare viteza in banda larga si de penetrare a serviciilor de acces din Romania pana la nivelul asumat in cadrul Strategiei Nationale privind Agenda Digitala pentru Romania 2020. La nivelul Uniunii Europene, se doreste ca pana in anul 2020 sa se ajunga la o viteza crescuta de acces la internet de minimum 30 MBps pentru toate gospodariile, iar cel putin 50% dintre gospodarii sa aiba conexiuni de acces la internet cu viteza de peste 100 MBps", se arata intr-un comunicat, scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, pentru atingerea obiectivelor propuse sunt avute in vedere cinci directii de actiune, si anume incurajarea accesului la infrastructura pasiva existenta, imbunatatirea transparentei si coordonarii in lucrarile de constructii civile relevante simplificarea procedurilor de autorizare a construirii retelelor de comunicatii electronice, normele referitoare la infrastructura NGN pentru cladiri noi, utilizarea potentialului tehnologiei Next Generation Wireless pentru accelerarea extinderii/implementarii infrastructurii de banda larga in zonele rurale.

Sumele necesare implementarii Programului vor fi asigurate din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei de programare bugetara a Uniunii Europene 2014-2020, fonduri private si contributie publica nationala asigurata de la bugetul de stat si bugetelor locale, dupa caz, in limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetele ordonatorilor de credite beneficiari. Guverul arata ca, in scopul de a elimina decalajul semnificativ al investitiilor necesare intre Programele Operationale si bugetul necesar pentru realizarea indicatorilor tinta definiti in Program, vor fi utilizate si mecanisme de finantare complementare, precum Banca Mondiala, Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare.

In opinia Guvernului, principalele beneficii anticipate pe termen lung prin punerea in aplicare a acestui proiect sunt diminuarea excluziunii sociale a populatiei din zonele izolate geografic, cresterea in activitatea regionala de afaceri (prin capacitatea de a accesa o baza mai mare de clienti, prin capacitatea inteprinderilor de a oferi noi servicii, prin accesul la informatii relevante pentru afaceri), imbunatatirea calitatii vietii (prin simplificarea proceselor de tranzactii cu statul si cu intreprinderile), dezvoltarea telemedicinei (cu efecte directe in reducerea necesitatii pentru constructia de infrastructuri dispersate de ingrijire medicala), dezvoltarea invatarii la distanta si promovarea invatarii pe toata durata vietii (aplicarea de noi metode de invatare), sistemul eGuvernare (cresterea eficientei administratiei publice si accesibilitatii prin facilitarea interactiunilor dintre guvern si cetateni sau companii) si cel legat de eEconomy (dezvoltarea afacerilor e-business prin reducerea costurilor si cresterea competivitatii companiilor). Programul pentru implementarea Planului national de dezvoltare a infrastucturii NGN face parte din Strategia Nationala privind Agenda Digitala pentru Romania 2020.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri