Aceasta fundatie are mai multe scopuri umanitare, printre car educarea tinerilor defavorizati prin oferirea de tehnologie si acces la Internet si telefonie mobila dar si crearea de celule telecom in zonele calamitate, in care au avut loc dezastre. Din 2002, de cand exista aceasta fundatie, voluntarii au fost prezenti in toate zonele calamitate, inclusiv Peru, Indonezia sau Nepal. Am stat la masa alaturi de Alexandru, singurul roman care face parte din echipa de circa 70 de voluntari.

WALL-STREET.ro: Cum ai ajuns sa faci parte din Vodafone Group Foundation?
Alexandru Toader: Nu este suficient sa iti doresti, fiecare voluntar are un rol bine stabilit, in functie de competentele si pregatirile lui. Eu, de exemplu, sunt om tehnic. Pentru a putea ajunge intr-o misiune, iti trebuie training – si tehnic, dar si de “mediu”, sa stii la ce te poti astepta cand ajungi in zone calamitate sau potential periculoase. Pregatire psihologica.

In zone calamitate este extrem de important sa fii spontan si foarte flexibil pentru ca nimeni nu stie foarte clar la ce te poti astepta acolo.

Acum un an a fost un proces de recrutare pe tot Grupul Vodafone si am aplicat si eu. Functia mea, in prezent, este de customer service integration, practic sunt o “interfata” dintre un project manager si operational.

W-S.ro: Nu esti o interfata, esti un om!
AT: (rade) Este doar o functie, explicatie tehnica. Oricum, revenind la procesul de recrutare pentru voluntariat. A trebuit sa completez un chestionar destul de tehnic, dificil; pe langa lucrurile practice a contat si experienta mea inainte de voluntariat, de ce vreau sa aplic si de asemenea am participat la un training in Tara Galilor. Au fost scoase cinci locuri pentru acest voluntariat si au aplicat din toata lumea si unul dintrei cei cinci am fost eu.

Calamitati si educatie

W-S.ro: Poti detalia ce parti are acest proiect?
AT: Are doua parti: una de calamitate, raspuns in caz de urgente, in care noi ne ducem si facem deploy la o retea (nu a fost cazul in Kenya, de unde vin acum); este un raspuns rapid, in 2-3 zile. In aceste situatii, avem cateva cutii (vezi foto), te duci in zonele in care nu mai exista nimic din punct de vedere telecomunicatii, zero semnal, si faci aceasta retea. Singura necesitate – sa aiba macar curent electric. Site-ul are o acoperire de 3-400 de metri. Oferim oamenilor si telefoanele necesare pentru a vorbi si alte echipamente.

Copiii chiar TRAG sa invete! Constientizeaza foarte bine faptul ca una dintre marile lor sanse sa plece din tabara este sa fie cat mai bine pregatiti.

W-S.ro: OK, si a doua parte?
AT: Al doilea segment al activitatii se numeste Instant School, in care mergem in scoli, locuri in carefos este foarte greu sa ai un invatamant la calitate destul de OK. Mergem, la fel, cu o cutie care include tablete, un proiector, boxe, un server cu continut localizat, un fel de Wikipedia adaptat. Acum, daca am fost in Kenya, tabara de refugiati Kakuma, am avut parteneriat cu o academie locala. Cutia este plug and play, usor de instalat si de inteles.

Practic, intr-o sala de clasa, elevii au acces la toata aceasta tehnologie. Cutia ramane ulterior la ei, noi mergem, in mare parte, sa le oferim training, sa stie cum sa o foloseasca.

(Sursa foto)

W-S.ro: Si in functie de ce factori alegeti locurile unde sa mergeti?
AT: Fundatia are parteneriate cu diferite scoli din regiuni defavorizate; in general, mergem in tabere de refugiati. Avem parteneriate de asemenea cu ONU dar si cu alte organizatii non profit. O deplasare Instant School dureaza cam doua saptamani. In acest timp ii invatam ce pot face, tehnic, cu acea cutie – de la cum sa pornesti un laptop, intrucat unii dintre ei nu stiu, ce inseamna o tableta, ce pot face cu ea, dupa care le explicam cum poate folosi cutia in procesul de invatare. Practic, trecerea de la foaie si pix la tableta si calculator.

W-S.ro: Ati putea sa mergeti si pe la noi…
AT: …why not? (zambind)

W-S.ro: Ce urmeaza?
AT: Anul acesta, sigur in Tanzania. Nu stim, depinde de mai multi factori, Doamne fereste de calamitati naturale…

Si securitatea?

W-S.ro: In tabara din Kenya, ati primit instructiuni in ceea ce priveste securitatea?
AT: Acolo este destul de sigur; am avut un instructaj la inceput. Ni se spune in ce perimetru este sigur, unde sa nu intram, suntem escortati de trupe ale ONU. Orele de intrare si iesire din tabara – in cazul mentionat anterior a fost 8:00 – 18:00, ti se arata harta taberei de refugiati (vezi foto).

Traiesc in corturi, nu exista separare etnica de genul somalezii stau intr-o parte, sudanezii in cealalta! Toti, cum se nimeresc.

W-S.ro: Nu suna tocmai locul unde ai vrea sa iti petreci concediul. Ce te motiveaza sa participi la aceste actiuni?
AT: Stii cum este…esti om tehnic dar tot timpul iti doresti sa iesi din “carapace” si sa-ti folosesti aptitudinile si pentru a ajuta pe cei care nu au acces asa cum au altii, la tehnologie. Mi s-a parut ca aceasta este cea mai buna modalitate.

W-S.ro: Cum arata un training tipic pentru deplasari in zone calamitate?
AT: In primul rand, iti este descrisa zona, ce s-a intamplat acolo, in ce stadiu arata. Poti ajunge in Irak…zone ceva mai dubioase. Pe langa acestea, ti se spune ce asteptari sa ai de la lumea de acolo. Trainingul este facut de fosti militari, iar cei de acolo iti ofera informatii destul de punctuale, concrete. In zone calamitate este extrem de important sa fii spontan si foarte flexibil pentru ca nimeni nu stie foarte clar la ce te poti astepta acolo. Nu trebuie sa ai asteptari foarte mari de la zona unde te duci, trebuie sa fii gata de orice.

Afli insa si informatii “last minute”. De exemplu, in Kenya am aflat acolo ca in tabara de refugiati pe care am vizitat-o sunt nu mai putin de 17 nationalitati, 180.000 de refugiati.

Citeste si:

W-S.ro: Uau. Si cum se intelegeau intre ei?
AT: Iti inchipui, culturi extrem de diferite. Oricat training ai avea, nu te poti astepta la asa ceva. Traiesc in corturi, nu exista separare etnica de genul somalezii stau intr-o parte, sudanezii in cealalta! Toti, cum se nimeresc.

Sa zicem doar ca…daca te duci in Romania in anumite locuri…arata mai rau decat in tabara de refugiati Kakuma! Nimeni nu vrea insa sa traiasca acolo, toti vor sa scape, cumva.

W-S.ro: Povesteste-mi o intamplare interesanta de acolo.
AT: Apropo de diferentele etnice. Desi acolo nu ploua decat rar de tot, cand am ajuns noi a plouat torential, s-a inundat zona. Spre deosebire de multi romani, cei de acolo s-au unit imediat, indiferent de cultura, religie, etnie sau crez, au pus umar de la umar si au format, extrem de rapid , uneori comunicand doar prin gesturi, baraje impotriva apei.

In Romania, cand e apa mare, suni la 112 si uneori astepti sa vina autoritatile sa rezolve. Refugiatii sunt organizati, se inteleg, nu au asteptat “divinitatea” sa ii salveze.

O alta intamplare neplacut-neprevazuta a fost aterizarea in apropierea taberei de refugiati.

W-S.ro: Adica?
AT: Am zburat din Amsterdam pana in Nairobi, apoi cu un zbor ONU pana in Kakuma. Un avion mititel de treizeci de locuri, cu elice, destul de ciudat, eu fiind obisnuit cu zboruri…normale. Spre surprinderea mea nu am aterizat pe pista de asfalt ci de pamant si mai aiurea a fost ca, inainte de a ateriza, avionul a CAZUT, efectiv, vreo 50 de metri. Atunci am inteles de ce sunt extrem de utile acele centuri de siguranta…

In tabara, efectiv, vezi oameni cu arme dar cu toate acestea sunt foarte putine omucideri – cam trei omoruri intr-un an. In Bucuresti sunt mult mai multe. Sa ai 17 natii si sa se inteleaga intre ei, e o treaba. Ii uneste nevoia.

W-S.ro: Cat de deschisi sunt elevii sa invete, efectiv? Uneori in zonele acestea ma gandesc ca tinerii nu au, poate, educatia necesara pentru a intelege cat de important este sa inveti.
AT: Ai fi surprins. Copiii chiar TRAG sa invete! Constientizeaza foarte bine faptul ca una dintre marile lor sanse sa plece din tabara este sa fie cat mai bine pregatiti. Cam 3.000 din copiii aceia sunt luati de Universitati din afara, mare parte din SUA, sunt insa si suedezi si norvegieni care ii iau pe cei mai buni dintrei ei.

Pe langa aceasta, daca au o educatie foarte buna, ajung sa aiba si un job – fie cu ONU, fie se duc in Nairobi sau o alta parte a Keniei. Tinerii au intre 12 si 18 ani.