Luxoft Romania, unul dintre primii zece jucatori pe piata locala de software, cu circa 1.400 de angajati are peste 100 de pozitii deschise, a declarat pentru wall-street.ro, Bogdan Pelinescu, directorul general al companiei.

Luxoft este unul dintre cei mai activi angajatori in IT, avand in vedere ca anul trecut avea un numar mediu de 932 de angajati, iar in urma cu doi ani multinationala listata pe bursa din New York, cu sediul in Elvetia, avea circa 780 de angajati, conform Ministerului de Finante.

Pelinescu nu a precizat cati oameni vor fi recrutati pentru aceste pozitii, insa ocuparea lor ar insemna angajarea a cel putin 100 de persoane. Romania este a treia tara ca numar de angajati in cadrul grupului, dupa Rusia si Ucraina, iar Bucurestiul al doilea oras dupa centrul din Kiev, anul acesta depasind Moscova.

Interesati continuu de infiintarea unui centru in afara Bucurestiului

“In fiecare an ne-am uitat dupa oportunitatea de a deschide un centru si in afara Bucurestiului. Ne-au interesat orasele mari precum Cluj, Iasi, Timisoara, Brasov, Sibiu sau Galati. Vom lua o astfel de decizie cand vom avea proiecte care sa se potriveasca unor centre in afara Bucurestiului”, a afirmat managerul intrebat despre posibilitatea de a deschide un centru Luxoft in alte orase din Romania.

Compania este prezenta pe piata locala din 2008, odata cu achizitia ITC Networks, dezvoltator de software pentru domeniul telecomunicatiilor, fondat de antreprenorul Doru Mardare. Producatorul de software lucreaza doar pentru clienti din strainatate, iar proiectele sunt in principal pentru zona financiara, de telecomunicatii si auto-moto.

Printre cei mai mari clienti pentru care compania dezvolta soft se numara Avaya, UBS, Harman, Deutsche Bank si Boeing.

Crestere de 39% in 2014

Anul trecut, Luxoft a avut o cifra de afaceri de 142,9 milioane de lei (32,1 mil. euro), fata de 103,1 milioane de lei (23,3 mil euro) in urma cu doi ani, cresterea de circa 39% fiind determinata de proiectele noi ale clientilor. In jur de 84% din business a fost generat de piata europeana, iar restul de SUA.

Pe de alta parte, profitul a crescut cu 6 milioane de lei la aproximativ 17,8 milioane de lei (4 mil. euro), conform Ministerului de Finante.

“Primul semestru din 2015 a fost conform planificarii. A fost bine, dar urmeaza sa vedem ce se va intampla in a doua parte. Nu pot face estimari despre cum vom termina anul acesta, dar, deocamdata, suntem foarte ocupati”, a explicat Pelinescu.

Proiectele pentru care lucreaza cei 1.400 de angajati ai Luxoft sunt din zona bancara (precum solutii de investment banking), cea de telecomunicatii (software embedded, retelistica) si cea auto, domeniu in care compania dezvolta solutii pentru sisteme de infotainment.

Media de varsta in cadrul Luxoft este de 29 de ani. Printre programele de recrutare pe care le desfasoara compania este si unul de internship pe perioada verii, in prezent in cadrul Luxoft fiind in jur de 20 de tineri in practica.

“Unii dintre acesti tineri sunt in anii de inceput ai facultatii si, astfel, isi pot da seama ce isi doresc sa faca pe viitor. Sunt implicati in proiecte foarte complexe si pot pune in practica ce au invatat pe parcursul anului la scoala. Recrutam pentru toate nivelurile, dar sunt foarte multi proaspat absolventi care si-au inceput cariera in Luxoft”, spune Bogdan Pelinescu.

El adauga ca pentru a mentine specialistii in grup compania le da posibilitatea sa aplice pentru locuri de munca din alte tari, unii romani ajungand sa lucreze pentru birourile companiei din alte state europene, dar si din SUA sau Australia.

Fara engleza, nu esti angajat

La recrutare, un criteriu obligatoriu este cunoasterea limbii engleze, iar alte limbi sunt considerate ca avantaje. “Franceza, germana, italiana sunt limbi care pot fi considerate utile. Este un pas inainte faptul ca toti tinerii stiu acum limba engleza”, explica Bogdan Pelinescu.

Pentru cei care deja sunt angajati ai companiei exista o echipa (denumita Centrul local de training) formata din 20 de persoane care ofera traininguri. Acestia asigura pregatire salariatilor din Romania, dar si pentru oameni din filialele Luxoft din alte tari.

Luxoft Romania este al optulea jucator pe piata locala de software, ceilalti jucatori din top zece in domeniu fiind Oracle, Bitdefender, SIVECO, Microsoft, Teamnet, S&P, Endava, Ubisoft si Metro Systems Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri