CSi Group, lider mondial in solutii automatizate de paletizare, a lansat pe piata noul i-Pal, un model dezvoltat initial in Olanda, dar imbunatatit semnificativ datorita ingeniozitatii inginerilor romani. Acesta poate gestiona 35 de cutii pe minut si 40 de paleti pe ora, iar ca functionalitate adaugata realizeaza si impachetarea cu folie a paletilor.

Primul model de i-Pal a fost realizat in 2005, la centrul din Olanda al grupului. Gandit pentru a fi folosit ca model, prototipul s-a bucurat de un interes crescut din partea clientilor, astfel ca instalatia robotizata pentru paletizare a devenit un produs extrem de cerut. „Echipele de cercetare au lucrat permanent la dezvoltarea lui – in total, in cei zece ani s-au adunat 100 de mii de ore de cercetare din partea echipelor de ingineri. In primii ani, specialistii nostri din Olanda au lucrat la dezvoltarea produsului, dar ulterior inginerii romani s-au implicat tot mai mult, astfel ca putem spune ca peste 75% din produsul pe care il vedeti astazi, inclusiv functionalitatea adaugata in premiera de impachetare cu folie a paletilor, a fost conceput de inginerii de la Cluj”, declara Jan de Bruijn, CEO CSi Group.

De altfel, acesta puncteaza importanta centrului romanesc al grupului: dupa o dezvoltare accentuata in ultimii ani, majoritatea activitatii de cercetare a CSi se desfasoara in prezent la Cluj-Napoca. „Avem o colaborare foarte buna si cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, am implicat echipe de profesori si studenti de aici in cercetare si dezvoltarea de noi produse si va pot spune ca am fost impresionati de nivelul de pregatire al tinerilor romani”, spune si Kees Oosting, COO CSi Group.

In Europa, grupul are unitati de cercetare si productie in Olanda (la Raamsdonksveer, sediul central) si Romania (la Cluj-Napoca). Dezvoltarea accentuata a centrului romanesc a dus si la inaugurarea unui nou centru de productie pentru sistemele de paletizare – PAC. Situat in imediata vecinatate a fabricii existente, aici sunt dezvoltate, testate si puse in aplicare toate conceptele de standardizare si modularizare a productiei, concepte care sunt ulterior implementate la nivel mondial. Datorita tehnologiei inteligente folosite, timpul de livrare a unei instalatii robotizate personalizate va scadea de la 4-8 luni, cat era inainte, la 8-10 saptamani, un record in domeniu. De asemenea, instalarea la fabrica beneficiarului va fi realizata in 48 de ore, fata de cateva saptamani, cat era pana acum. La CSi PAC Cluj-Napoca functioneaza si centrul de specializare al companiei, unde vin si angajatii de la unitatile de productie din Olanda si China ale grupului. In acest fel, Clujul isi intareste rolul de centru de importanta majora al CSi Group.

Inaugurarile au marcat la inceputul lunii octombrie aniversarea de zece ani a CSi Romania. „Ne bucuram sa avem acum aici, la Cluj-Napoca, cel mai modern centru de productie al grupului si sa vedem impreuna rodul atator zeci de mii de ore de cercetare din partea echipei de ingineri in noul i-Pal. Datorita performantelor inregistrate pana in prezent, activitatea CSi la Cluj-Napoca se va dezvolta in anii urmatori, ceea ce inseamna noi locuri de munca, taxe si impozite catre stat, dar si satisfactia de a pune orasul pe harta tehnologiei internationale in acest domeniu”, spune Sorin Nutiu, directorul general al CSi Romania.

Compania are peste 270 de angajati la Cluj, iar in anul urmator estimeaza ca va mai angaja aproximativ 50 de persoane. In total, CSi Group are 460 de angajati, iar in 2014 a inregistrat o cifra de afaceri de 60 de milioane de euro. Unitatile de productie din Olanda si Romania deservesc cu precadere piata europeana. Anul trecut, CSi a deschis o fabrica in China, pentru clientii din Asia, iar in 2016 va deschide o unitate de productie si in Mexic, pentru piata americana. Printre clientii CSi se numara Mars incorporated, P&G, Nestle, Friesland Campina, Reckitt Benckiser, JTI, TetraPak, Pepsico, Unilever, Kellog’s, Danone, Mondelez International, Philip Moris, British American Tobacco .CSi Group a fost infiintat in 1964 si in scurt timp a devenit furnizor de incredere in domeniul solutiilor automatizate de paletizare si lider in industria de manipulare inteligenta a produselor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri