Producatorul american de cipuri Advanced Micro Devices (AMD), principalul concurent al Intel, a deschis biroul sau de la Bucuresti de unde se va coordona pe viitor activitatea AMD in Romania, Bulgaria si Ungaria.
Operatiunile AMD pentru Romania, Bulgaria si Ungaria vor fi conduse de Ramona Prodea. Cu o experienta de peste 10 ani pe piata de distributie IT, in ultimii doi ani, avand functia de Managing Director, Ramona Prodea a infiintat doua companii de distributie de IT, transformandu-le afaceri de succes pe o piata tot mai competitiva.

Vicepresedintele de Marketing si Vanzari pentru Rusia, CIS, REE si Turcia, Pierre Brunswick nu a dorit s dea detalii despre cota de piata a companiei americane in Romania sau despre cifra de afaceri inregistrate pe piata autohtona.

"Piata din aceasta regiune se dezvolta foarte rapid in momentul de fata, iar asteptarile mele sunt ca aceasta crestere va continua. Astfel, consideram ca este important sa stabilim o prezenta permanenta in Romania si sa avem in echipa pe cineva care ar putea colabora direct cu clientii nostri ", a declarat reprezentantul AMD. Acesta a adaugat ca ca AMD "mai are mult de lucru si de conturat o strategie dedeszvoltare puternica pe piata romaneasca", mai ales in domeniul educarii clientilor din segmentul corporate.

AMD., al doilea producator mondial de procesoare, spera ca in 2009 va controla 40% din piata mondiala a chipurilor pentru servere, in termeni de unitati livrate, a declarat recent vice-presedintele AMD, Marty Seyer, cu ocazia lansarii noului centru de Cercetare&Dezvoltare de la Shanghai.

"Nu este nici un motiv pentru care AMD sa nu poata ajunge la 40 de procente", a declarat Marty Seyer, precizand ca la ora actuala AMD controleaza mai putin de 20% din piata globala a microprocesoarelor in termeni de venituri.

Potrivit firmei de consultanta International Data Corp., piata mondiala a serverelor ar urma sa creasca cu 11 procente pe an de la sapte milioane unitati livrate in 2005 la 11,8 milioane unitati livrate in 2010. Similar, valoarea acestei piete ar urma sa creasca si ea de la 55 miliarde dolari in 2005 la 62 miliarde dolari in 2010.

In plus, Marty Seyer a dezvaluit ca AMD vrea sa controleze o treime din piata mondiala a microprocesoarelor pana in 2008. In acest sens, AMD a investit 16 milioane dolari intr-un centru R&D inaugurat marti la Shanghai, care va deveni cea mai mare facilitate de R&D a grupului AMD din afara SUA.

Potrivit IDC, in ultimii doi ani Intel a pierdut constant teren pe piata chineza in defavoarea celor de la AMD, lucru cu atat mai important cu cat China este a doua piata de calculatoare personale din lume cu 19 milioane unitati livrate in 2005.

AMD furnizeaza chipuri pentru servere, computere de tip desktop si notebook produse de firme importante, precum Lenovo Group Ltd., cel mai mare producator chinez de PC-uri, si IBM. Considerat odinioara o firma care imita gigantul Intel Corp., cel mai mare producator mondial de microprocesoare, in ultimi ani AMD a reusit sa introduca de piata o serie de produse inovatoare si astfel sa castige teren in fata gigantului Intel.
.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri