Compania Apple a luat fiinta pe 1 aprilie 1976 si, departe de a fi o pacaleala, a reusit sa devina una dintre cele mai valoroase si mai recognoscibile marci din toate timpurile, si nu doar din domeniul IT.

Succesul Apple se datoreaza unui cumul de factori, precum performantele produselor, marketingul ingenios sau designul minimalist, toate acestea facand din Apple un trend setter in domeniul IT. Mai mult, Apple are o rata de fidelizare a clientilor greu de egalat si chiar greu de inteles pentru multi, iar folosirea unui produs Apple a ajuns sa fie considerata un statement social.

Insa lucrurile nu au stat asa de la inceput. In cele patru decenii de activitate, doar cateva dintre produsele Apple au reusit performeze atat de bine pe piata incat au permis brandului sa creasca, sa depaseasca momentele dificile si sa devina colosul care este astazi. Iata deci 7 dintre cele mai bine-vandute produse Apple din toate timpurile, in ordine cronologica.

1. Apple II, calculatorul color

In 1977, compania lui Jobs si Wozniak lanseaza Apple II, primul calculator de la Apple care chiar semana cu ceea ce numim astazi calculator. Era succesorul lui Apple I, care nu era altceva decat o placa de baza ce venea ambalata intr-o cutie - fara display, fara tastatura, chiar si fara carcasa. Evident, vanzarile cu acest prim model nu au fost deloc stralucite, asa ca Steve Jobs si Steve Wozniak si-au inteles imediat lectia: oamenii au nevoie de solutii complete, nu de componente configurabile.

Apple II avea performante bune comparativ cu concurenta, si mai avea un mare atu: putea afisa imagini color. S-a vandut in numar foarte mare si a fost produs, in diverse versiuni, pana in 1993. Este produsul care a tinut in picioare compania timp de 15 ani, fiind responsabil cu grosul veniturilor Apple din aceasta perioada.

2. Macintosh, alintat “Mac”

In 1984 a avut loc lansarea publica a modelului MacIntosh, prezentata de Steve Jobs in stilul care avea sa-l faca celebru. Computerul nu doar ca “a vorbit”, dar i-a spus lui Steve Jobs “tata”! Impactul a fost devastator: la sfarsitul prezentarii, sala nu s-a putut opri din aplaudat timp de cinci minute.

Macintosh a dat startul seriei Mac si a introdus sistemul de operare cu interfata grafica, cunoscut mai tarziu ca MacOS. S-a vandut in peste 10 mii de exemplare, nu foarte mult, chiar dupa standardele de atunci. De vina ar putea fi si pretul ceva mai mare dacat al competitorilor, o caracteristica ce s-a pastrat pana astazi la produsele Apple.

3. iMac, primul produs Apple cu “i” in fata

Primul iMac

Sursa foto: wikipedia.com

Intoarcerea lui Steve Jobs la Apple in 1997 a insemnat inceputul relansarii companiei, intrata intr-un declin serios din cauza unor decizii neinspirate. Steve Jobs parasise compania in 1985, din cauza neintelegerilor cu board-ul. Jobs infiinteaza compania NeXT, pe care o vinde lui Apple in 1997.

Odata cu revenirea in Apple, Jobs aduce cu el si un designer industrial, Jonathan Ive, care da un nou aspect produselor ce poarta logo-ul cu mar muscat. Noua filosofie Apple pretuieste minimalismul estetic, colturile rotunjite si aspectul compact, trasaturi ce fac ca aceste produse sa fie atat de usor recognoscibile astazi.

In 1998 apare primul iMac, un desktop performant, cu aspect dramatic, care isi gaseste repede locul pe piata. Este primul membru al unei familii de produse care se vand si astazi, fiind cele mai performante computere din oferta companiei. iMac este si primul produs Apple care foloseste particula “i” la inceputul numelui, imprumutata de la termenii internet, individuality si innovation.

4. iPod, walkman-ul secolului 21

In 2001, Apple intra pe piata media-playerelor portabile cu un produs ce avea sa revolutioneze modul de a asculta muzica. iPod avea spatiu de stocare de 5 sau 10 GB, asigurand “1.000 de melodii in buzunarul tau”, cum a fost marketat la lansare. Desi in 2001 existau numeroase mp3 playere pe piata, iPod-ul si-a castigat repede un loc de fruntea clasamentului. Specificatiile tehnice superioare, sunetul de calitate si revolutionarul click-wheel au facut ca iPod-ul sa fie foarte cautat pe piata, in ciuda pretului destul de piperat, ce pornea de la 400 de dolari. Pana in 2004 nu se putea cumpara decat din magazinele Apple, ceea ce a limitat vanzarile destul de mult, dar in acelasi timp a avut si un efect benefic: a facut ca iPodul sa fie cautat, dezirabil.

Produsul a fost repede declinat in mai multe versiuni: iPod Mini, iPod Nano, iPod Shuffle si iPod Touch. Dupa 2004, iPod a fost mai usor de obtinut, iar vanzarile au crescut vertiginos, ajungand la un maximum in 2008-2009.

In prezent iPod-ul a ajuns la generatia a 7-a si are inca fani seriosi, desi preturile nu au scazut foarte mult. In oferta cel.ro preturile unui iPod variaza undeva intre 800 si 1500 lei.

5. iPhone, trend setter-ul telefoanelor inteligente

Lansarea iPhone din 2007 a fost probabil acel moment in care industria telefoanelor inteligente a intrat pe o directie clara, urmarind, cel putin in prima perioada, sa egaleze performantele acestui smartphone si implementand, rand pe rand, sistemul touchscreen.

In primul an, Apple a vandut peste 8 milioane de exemplare, in ciuda pretului destul de mare: 500 de dolari pentru versiunea de 4GB si 600 pentru cea de 8 GB. Ulterior, preturile pentru iPhone au inceput sa scada, insa au ramas in continuare mari comparativ cu ce ofera concurenta.

A fost inceputul unui adevarat fenomen. Fiecare noua generatie de iPhone a fost primita cu un entuziasm rar intalnit pe piata. La orice lansare a unei noi versiuni de iPhone, clientii fac cozi in fata magazinelor, iar stocul initial se vinde in cateva minute. In acest moment iPhone aduce mai bine de jumatate din profitul Apple, iar pozitia acestui telefon pe piata pare asigurata. Cel mai bine vandut model este iPhone 5s, dupa unele surse, iPhone 6 dupa altele. In total, peste 700 de milioane de telefoane Apple au fost vandute pana acum, iar numarul creste continuu. In Romania, iPhone se gaseste in majoritatea magazinelor mari, precum cel.ro, emag.ro si in oferta Orange, cu sau fara abonament.

6. iPad Air, tableta care a format o piata

iPad Air 2

Sursa foto: emag.ro

In 2010, Apple lanseaza iPad, un dispozitiv care face cunostinta publicului cu conceptul de tableta. Pana la sfarsitul anului 2010, Apple vanduse deja aproape 13 milioane de exemplare. Urmatoarele versiuni de iPad au venit sa satisfaca o cerere a pietei pe care, cumva, chiar Apple o nascuse, descoperind o nisa acolo unde nimeni nu o cauta.

iPad reuseste sa fie cea mai bine vanduta tableta din lume, cu un share de piata de peste 30%. Dintre toate modelele, iPad Air 2 este modelul cel mai performant de pana acum si, evident, cel mai nou.

7. Apple Watch, ceasul inteligent si comunicativ

Lansarea unui smartwatch este unul dintre cele mai inovative produse ale Apple, compania exploatand aici o nisa pe care toata lumea parea ca o ingnora. Lansat in 2015, Apple Watch s-a vandut in aproximativ 34 de milioane de exemplare, desi este pe piata de numai un an, fiind precomandat masiv.

Sursa foto: Unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri