Pentru a avea succes intr-un anumit domeniu aveti nevoie de persistenta, vointa si talent, a declarat Leon Danaila, medic primar neurochirug, doctor in medicina si academician, in cadrul “Connecting for Good”, conferinta organizata de Fundatia Vodafone Romania.

Leon Danaila, unul dintre cei importanti neurochirurgi la nivel mondial si cel care a revolutionat operatiile pe creier din Romania prin introducerea microscopului operator, a facut furori atat pe Internet cat si in ziare si pe televiziuni dupa ce in urma cu o luna a fost fotografiat mergand spre casa cu metroul. Medicul, de altfel unul foarte cunoscut publicului larg si nu doar in domeniul sau, a fost subiect de stire timp de aproape doua zile atragand astfel atentia a sute de mii sau milioane de romani care nu-l cunosteau.

“Cei care isi incep cariera intr-un domeniu…orice se poate pe aceasta lume, trebuie sa aiba calitati in domeniul respectiv. De exemplu, daca cineva vrea sa ajunga presedintele Romaniei, poate face acest lucru, dar trebuie sa aiba anumite calitati. Si, acum, cand politica domina sectorul sanitar si altele… iar, cateodata, in conducerea unor sectii vedem usor si prostia. Noi intalnim frecvent astfel de cazuri. La mine a venit o persoana care era mai putin intelectuala si mi-a zis ca i-a spus domnul <<menajer>> ca nu se poate opera. Si i-am zis: Doamna, nu-i ziceti <<menajer>> pentru ca este manager. O sa se supere daca il numiti asa".

Eu cand am fost student, faceam garzi, stateam pe o banca noaptea, prindeam urgentele la care puteam sa particip. Neurochirurgia este o facultate care mi-a placut foarte mult. Daca iti place ceva, nu exista sa nu reusesti. Asa ca placerea si persistenta in acest domeniu, realizarea unor stagii, sa vina sa asiste la operatii - pentru ca unii lesina cand intra in sala de operatii. Conteaza persistenta, vointa si talentul, harul individului.

De numele lui Leon Danaila se leaga introducerea microscopului operator in anii 80 in Romania, pana atunci tumorile pe creier fiind indepartate cu degetul.

De la operatii cu degetul la microscop

“Introducerea microscopului a avut un inceput foarte dramatic in Romania. Tumorile erau extrase cu degetul si mortalitatea era de 50-60% in timpul operatiei. Vazusem niste operatii, iar mie de la inceput nu mi-a placut aceasta tehnica. Si am citit in reviste din strainatate ca acolo rata de mortalitate era foarte scazuta, de 4%. Asa ca mi-am dorit sa obtin o bursa, iar in anii '80 era foarte greu sa obtii o astfel de bursa. Nici nu eram membru de partid. Insa pana la urma am luat o bursa Fullbrigt la New York”.

Bursa obtinuta era una in domeniul cercetarii, insa ceea ce il interesa pe Leon Danaila era sa vada cum se fac operatiile si mai putin partea teoretica.

“Le-am zis ca eu cand ma intorc in Romania, oamenii ma roaga sa-l salvez, sa operez tumori. S-au suparat putin, dar m-au lasat si am vazut ca ei faceau operatiile cu laser si microscop operator. Iar microscopul nu doar lumineaza, ci si mareste formatiunile respective. Astfel am reusit sa invat noua tehnologie”.

Cand s-a intors in Romania, a ajuns intr-o cladire dezafectata in care nu avea masa de operatii si nici intrumentar. Insa in apropiere era o fabrica de instrumentar medical.

“Am pus bani de la mine, am lua masa…am inceput sa operez cu microscop operator si tot. Si asa am ajuns si eu la 3-4% rata de mortalitate. Am fondat prima sectie de chirurgie cardiovasculara”, afirma medicul.

Al treilea medic in lume dupa numarul de anevrisme operate

De-a lungul anilor a operat peste 3.500 de anevrisme, ceea ce il situeaza pe locul al treilea la nivel mondial in ceea ce priveste numarul de operatii de anevrism cerebral.

Pentru a studia leziunile care pot aparea in urma operatiilor medicul a urmat si cursurile Facultatii de Psihologie.

“Boala organica este determinata in proportie de 50% de actiunile psihice. Omul isi spune ca nu mai poate lucra, ca fi o povara pentru familie. De aceea am si studiat psihologia, sa nu trec pe langa bolnavi si doar sa le zic “Da, te operez maine”. Rezultate foarte importante au si empatia, hipnoza. Daca bolnavul este depresiv cand intra in sala de operatie, anumite boli se pot agrava dupa. Preotul are si el un rol pentru ca ii imprima pacientului siguranta. Eu sunt un om credincios”, a mai spus Danaila.

Mai bine te opereaza un medic foarte bun cu o tehnologie inapoiata decat invers

De-a lungul anilor specialistul in neurochirurgie a operat peste 40.000 de pacienti.

“Este o minune sa vezi un om venind pe targa si peste o luna sa-l vezi plecand acasa pe picioarele lui. Ce este mai sfant decat sa redai viata unui om?", afirma doctorul.

El a introdus in Romania microscopul operator in anii 1979-1980, iar laserul in 1984.

“Eu am operat cu laserul, dar acesta nu aduce la fel de multe beneficii. El are calitati, dar si defecte. El emana caldura si uneori agraveaza anumite lucruri. Laserul nu mai este un instrument la moda. Sunt bolnavi care vin si imi spun ca ar vrea sa-I operez cu laserul. Si le zic <<Lasa, ca stim noi cu ce te operam>>. Mai bine te opereaza un medic foarte bun care foloseste o tehnologie mai inapoiata decat unul mediocru care foloseste o tehnologie avansata”, a mai spus Leon Danaila.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri