In Romania, tehnologia mobila reprezinta unul dintre principalele motoare de crestere a performantei firmelor. In acelasi timp, in contrast, Romania este tara europeana cu cel mai mare numar de angajati care trebuie sa fie prezenti la birou pentru a-si indeplini sarcinile de lucru (81%), spre deosebire, de exemplu, de Norvegia unde ponderea acestei categorii de angajati este mult mai redusa (51%), conform unor studii de piata. De asemenea, Eurostat arata ca, in Romania, rata productivitatii era de 5,6 euro/ora in 2013, de 6 ori sub media europeana si de circa 12 ori mai mica decat cea din Norvegia (59 euro/ora).

Peste 50% dintre companii, interesate de solutii de business mobile

Si totusi, tot mai multi manageri din companiile romanesti doresc sa aiba acces la solutii de business mobile.

“In peste 50% dintre discutiile de afaceri pe care le-am avut in ultimul an, interlocutorii au dorit sa le ofertam cel putin una dintre solutiile de mobilitate pe care le avem in portofoliu, fie ca a fost vorba de Mobile SFA – o aplicatie integrata care sa ajute la gestionarea activitatii agentilor de vanzari, colectarea de numerar, controlul fluxului de creditare, rutele echipelor aflate pe teren sau Mobile CRM din care poti oricand accesa sau introduce date despre clienti, partenerii de afaceri sau concurenti”, explica Cristi Cozic, Country Manager la Entersoft Romania.

“Managerii au realizat in ultimul an ca mobilitatea ii poate ajuta sa creasca nu doar eficienta angajatilor, controland mai bine, in timp real, activitatea echipelor din teren, dar si sa imbunatateasca rapid cash-flow-ul, sa analizeze mai bine piata totodata, astfel incat fiecare interactiune pe care o are firma cu clientii sai sa fie mult mai valoroasa”, adauga Cristi Cozic.

Citeste si:

Toate datele obtinute prin tehnologia mobila pot fi folosite pentru dezvoltarea de noi strategii de marketing si pentru noi abordari in merchandising.

Avantajele mobilitatii

La nivel mondial, un sfert dintre IMM-uri beneficiaza de avantajele mobilitatii, avand o rata dubla de crestere a veniturilor, iar ritmul de creare a noilor locuri de munca fiind de opt ori mai mare. In acelasi timp, telefoanele mobile sunt folosite in administrarea afacerilor de peste 94% dintre firmele mici si mijlocii din unele zone ale lumii, iar doua treimi dintre IMM-uri au economisit sute de ore pe an cu ajutorul mobilitatii.

”In perspectiva noastra, tehnologia mobila este segmentul care poate aduce cea mai mare crestere in industria solutiilor software de business. Mai mult de jumatate dintre clientii cu care discutam sunt interesati de instrumentele mobile cu care pot avea o vizibilitate mai buna, oricand si oriunde, asupra propriului lor business. Toate tehnologiile mobile pe care Entersoft le pune la dispozitie sunt cloud-based”, completeaza Cristi Cozic.