Blue Point, una dintre cele mai importante companii romanesti de servicii call center, deschide la Slobozia primul sau centru operativ din provincie. Extinderea in afara capitalei face parte din strategia de dezvoltare teritoriala a companiei si vine pe fondul diversificarii serviciilor oferite, a cresterii numarului de clienti si a solicitarilor acestora.

„Numarul tot mai mare de solicitari de servicii call center, venite din industrii precum auto, telecom, FMCG, din domeniul financiar-bancar si medical, ne-a determinat sa crestem anul trecut echipa Blue Point din Bucuresti cu aproape 100 de angajati. Deschiderea noului centru din Slobozia este un prim pas firesc in strategia noastra de dezvoltare la nivel national”, spune Violeta Rosu, managing partner Blue Point.

„Pentru extinderea Blue Point in Slobozia, am avut in vedere proximitatea fata de Bucuresti si numarul mare de tineri bine pregatiti care isi doresc un loc de munca stabil”.

Pana la finalul anului, call center-ul Blue Point din Slobozia va avea 50 de angajati care vor oferi servicii pentru companii din industriile de telecomunicatii, asigurari si FMCG. Centrul va furniza servicii de telesales, suport clienti, infoline si suport tehnic.

Noul call center este amplasat in centrul orasului Slobozia, are o suprafata de 300 de metri patrati, cu posibilitate de extindere si poate acomoda pana la 100 de persoane. Investitia in sediul din Slobozia este sustinuta din profitul companiei si din fondurile proprii ale asociatilor si va fi recuperata in urmatorii doi ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri