Aceasta le va permite celor care au un telefon compatibil ce ruleaza Android 7.0 Nougat sa se bucure de diverse tipuri de continut panoramic prin atasarea dispozitivului mobil la o casca de realitate virtuala. Dincolo de partea tehnica, ce pare a fi finalizata in mare parte, din moment ce Android 7.0 Nougat este deja disponibil pentru smartphone-urile din seria Nexus, partea mai complicata pe care Google o are de rezolvat este cea a continutului, conform News.ro.

Ca de fiecare data cand apare o noua tehnologie din domeniul audio-vizualului, exista problema lipsei continutului compatibil. Spre exemplu, televizoarele 4K, in afara de pret, nu se vand cum sperau producatorii din cauza lipsei continutului in format 4K. In aceste conditii, nu are sens sa-ti cumperi un TV 4K pentru a te uita la posturile romanesti de televiziune care emit la o rezolutie de 720 x 576 pixeli care trebuie extinsa pe un ecran de 3840 x 2160 pixeli.

De aceea, conform unei informatii vehiculate de Bloomberg, Google finanteaza creatorii de continut de pe YouTube pentru a publica clipuri filmate la 360 de grade. Conform aceleiasi publicatii, compania americana plateste si sute de dolari pentru crearea unui singur clip panoramic.
Platforma celor de la Google se va bucura de suportul unor publisheri importanti de continut video, precum Hulu, IMAX sau liga americana de baschet. De asemenea, Google va beneficia si de aportul celor mai importanti publisheri de jocuri digitale, precum cei de la Ubisoft.

Cu Daydream, utilizatorii vor avea acces la video si jocuri in format panoramic. Pentru asta, in afara smartphone-ului, vor mai avea nevoie si de o casca de VR, precum Samsung Gear VR. De cealalta parte, Google va vinde continut de domeniul realitatii virtuale prin propriul magazin Google Play.

Sursa foto: Halfpoint / Shutterstock