ANCOM (Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii) actioneaza contrar intereselor a milioane de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobila si fixa din Romania de a beneficia de tarife mai mici pentru serviciile de telefonie prin mai multe modalitati, considera RCS&RDS. Astfel, compania considera ca ANCOM a actionat contrar prin:

- mentinerea fara scaderi a vechilor tarife de interconectare reglementate, acestea fiind calculate pe baza unor informatii vechi din perioada 2010 – 2012 privind costurile operatorilor de comunicatii electronice, si prin

- amanarea actualizarii analizei privind costurile operatorilor pe care ar trebui sa se bazeze reducerea tarifelor de interconectare.

In consecinta, este probabil ca utilizatorii serviciilor de telefonie mobila din Romania nu vor beneficia in perioada urmatoare de noi oferte din partea operatorilor la fel de spectaculoase precum cele lansate dupa 2014, cand tarifele de interconectare pentru telefonia mobila (numite si MTR) s-au redus de la 3,07 Eurocenti / minut la 0,96 Eurocenti / minut.

Tariful de interconectare este unul dintre cele mai importante elemente de cost ale operatorilor de comunicatii electronice atunci cand utilizatorii serviciilor de telefonie efectueaza apeluri dintr-o retea in alta. Aceste tarife de interconectare trebuie platite de operatorul din reteaua caruia se initiaza apelul catre operatorul in reteaua caruia se termina apelul; ele sunt reglementate de ANCOM in functie de costurile operatorilor cu furnizarea serviciului de interconectare. La precedenta reglementare a nivelului tarifelor de interconectare, din 2014, s-au folosit date privind costurile operatorilor datand din perioada 2010-2012, care acum sunt deja vechi si depasite. Deci ANCOM ar fi trebuit sa procedeze deja la actualizarea analizei privind costurile operatorilor, in interesul milioanelor de utilizatori ai serviciilor de telefonie din Romania, nu sa o amane din nou.

Desi tarifele de interconectare din Romania sunt la nivel nominal apropiate de media din Uniunea Europeana (fiind deja chiar mai mari decat media europeana), raportat la puterea de cumparare a romanilor aceste tarife sunt cele mai mari din UE potrivit unui studiu independent comandat de RCS & RDS companiei PwC Romania (PriceWaterhouseCoopers) si publicat astazi.

Mai mult, alte autoritati din Uniunea Europeana sunt la al doilea pas de recalculare a costurilor tarifelor de interconectare mobila, recunoscand importanta acestora in ceea ce priveste tarifele pe care le platesc consumatorii. De exemplu, Spania si Franta au in curs demersuri prin care tarifele de interconectare vor inregistra scaderi pana la niveluri de 0,65 eurocenti/minut, respectiv 0,74 pana la 0,68 eurocenti/minut, in conditiile in care puterea de cumparare in aceste doua tari este semnificativ mai mare decat in Romania.

ANCOM declara public ca “are in vedere includerea revizuirii modelului LRIC pur in planul de actiuni al anului 2018”. Din pacate, incalcandu-si grav obligatia legala de a actiona cu obiectivitate, ANCOM declara public si ca “este greu de presupus ca o actualizare a modelului de cost poate conduce la o valoare a tarifului de terminare substantial mai redusa decat cea in vigoare la momentul actual.”

RCS & RDS isi exprima speranta ca ANCOM isi va revizui aceasta abordare contrara intereselor milioanelor de utilizatori ai serviciilor de telefonie din Romania si va derula procesul de actualizare a tarifelor de interconectare cu prioritate si in mod obiectiv.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri