Oficialii Microsoft, cel mai mare prodicator de software din lume, s-au declarat multumiti de vanzarile inregistrate de playerul muzical Zune pe piata din Statele Unite si ar putea lansa dispozitivul in Europa mai devreme decat se stabilise initial, anunta Washington Post.
Potrivit lui Jason Reindorp, directorul de marketing al gigantului IT, prezent la conferinta anuala Midem Net, a industriei muzicale, organizata in Franta, noul Zune va fi lansat in Eurpa inainte de sfarsitul acestui an.

Reprezentantul companiei americane s-a declarat realist in ceea ce priveste provocarea reprezentata de intrarea pe o piata dominata de iPod, produs de Apple. Mai mult, Microsoft va realiza cercetari, pentru a modifica produsul in functie de preferintele utilizatorilor europeni.

Zune detine o cota de 10,2% pe piata playerelor cu o memorie de 30 de gigabyte, in SUA, potrivit celor mai recente date, iar obiectivul privind vanzarea a un milion de unitati, pana la sfarsitul acestui an fiscal, pe 30 iunie, poate fi atins. "Nu incercam sa ajungem din urma Apple. Suntem realisti, avem un plan pe trei ani, pentru a creste popularitatea produsului", a mai spus Reindorp.

Compania americana Microsoft apreciaza ca vanzarile playerului audio Zune vor depasi un milion de unitati, pana la finele lunii iunie din 2007, chiar daca vanzarile au crescut intr-un ritm usor in primele saptamani dupa lansarea dispozitivului.

Zune se plasa, in prima saptamana dupa lansare, pe pozitia a doua in SUA, cu o cota de 9%, iar acum ocupa doar locul cinci.

"Ne concentram mai putin asupra evolutiilor saptamanale, si mai mult asupra unui avans pe termen lung", au declarat reprezentantii Microsoft.

Pe de alta parte, rivalul Apple a vandut peste 70 milioane de playere iPod, de la lansarea produsului, in octombrie 2001. Playerul realizate de Apple detine o cota de 70% pe piata americana.

Acum trei ani, Apple a lansat site-ul iTunes de pe care oricine poate cumpara melodii pentru iPod. iTunes are 70% din piata americana, iar lansarea sa a impulsionat vanzarile Apple.

Zune, cu o memorie 30 de GB, este disponibil pe piata din 14 noiembrie, iar pretul melodiilor care pot fi descarcate prin intermediul magazinului online Zune Marketplace va fi de 99 de centi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri