Firmele din domeniul IT&C au venit cu cele mai noi produse la CERF. De cea mai mare atentie din partea publicului s-au bucurat jocurile, insa nici celelalte standuri nu au dus lipsa de vizitatori.

Dorinta de a vedea cele mai noi produse aparute pe piata a facut ca un numar mare de vizitatori sa mearga la expozitia organizata la Romexpo. Ultimele tipuri de monitoare, placi de baza, noile servicii de telefonie mobila din Romania, celulare 3G, dar si cele mai noi jocuri au fost prezentate curiosilor, in cea mai mare parte tineri. Unele firme ofera reduceri celor care cumpara produse, altele s-au multumit sa organizeze numai standuri de prezentare. In mod clar s-a putut constata o predilectie a publicului catre solutiile de entertainment. Organizatorii estimeaza ca vor fi peste 80 000 de vizitatori.

Razboiul celularelor

Operatorii de telefonie mobila au prezentat cele mai noi servicii oferite. Demonstratiile 3G ale celor de la Connex au fost de efect, mai ales ca VIP-urile au fost la dispozitia apelantilor amatori de videotelefonie. Connex a prezentat spre testare si solutia BlackBerry. Aceasta a fost lansata si de Orange, companie care a prezentat pachetul OrangeWorld, care permite acces rapid la informatii si la programe de divertisment. Zapp a scos la vedere dispozitivele push to talk. S-au prezentat si terminale 3G. Pe linga cele din ofertele operatorilor au fost prezentate si cele ale producatorilor. O noutate o constituie gama de telefoane a companiei Huawei, oficialii afirmind ca pretul unui dispozitiv mediu va fi de aproximativ 400 de USD.

Internet de la Romtelecom

La CERF, Romtelecom a anuntat lansarea serviciului ADSL Express pentru acces la Internet in banda larga. Acesta va fi disponibil in 30 de zile. Astral Telecom a venit cu serviciul Astral TriPlay prin care abonatii au acces la servicii de telefonie fixa, Internet cu viteza de pina la 384 kbps si televiziune prin cablu. Concurentii de la RCS s-au axat pe prezentarea serviciului DigiTV, dar si a cabinelor publice de telefonie fixa de unde doritorii au putut telefona gratuit prietenilor.

Concurs de impuscaturi

De cel mai mare succes s-au bucurat standurile unde s-au organizat demonstratii pentru pasionatii de jocuri. Acestia au putut testa jocuri precum Empire Earth II, Half Life 2 sau UEFA Champions League. De asemenea, la inscrierea in concursul organizat de Best Computers pentru jucatorii de NFS Underground si Gran Turism 4, precum si la cel al UltraPro, care se adreseaza amatorilor de Counterstrike, era coada. Se asteapta ca in zilele urmatoare numarul vizitatorilor sa creasca.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri