Interconectarea retelelor de telecomunicatii se poate realiza fizic pe un teritoriu neutru, denumit spatiu de colocare, fara a fi nevoie de obligatii impuse de autoritatea de reglementare in comunicatii sau de centralele Romtelecom, a declarat pentru NewsIn, directorul NXData, Sorin Andone
"Nu suntem inregistrati la Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) pentru ca nu suntem operatori", explica Andone. Compania furnizeaza alimentarea, aclimatizarea, asistenta tehnica si interconectarea fara restrictii a operatorilor si companiilor de orice fel ar fi ele. in momentul de fata, NXData este singurul spatiu de colocare - 'neutral carrier' - al informatiilor din tara noastra.

Centrul de colocare consta intr-un spatiu pe care operatorii il folosesc in comun. "Functional, un centru de colocare poate fi asemanat cu un shopping mall (centru comercial - n.red.): construiesti o cladire mare si apoi chemi magazinele sa isi vanda produsele", explica Andone. Consumul de energie electrica este "aproape egal cu consumul unui oras mic, motiv pentru care serviciile noastre sunt dedicate in special comunicatiilor business to business (B2B)", a adaugat directorul NXData.

Interconectarea, explica reprezentanti ai ANRCTI, este legatura fizica si logica realizata intre retele publice de comunicatii pentru a permite comunicarea intre utilizatorii retelelor sau accesul la servicii. Aceste servicii pot fi furnizate de catre partile implicate sau de catre alte parti care au acces la reteaua respectiva.

Aglomerarea de operatori permite interconectarea intr-o singura camera a tuturor, micsorand la minumum bucla locala, ceea ce reprezinta un avantaj al spatiului de colocare. Scopul unui astfel de serviciu este de a facilita conexiuni multiple pentru clientii de business, un fenomen ce poarta numele de multihoming, o conectare simultana a unei societati la doi sau mai multi furnizori de internet deodata.

"O companie poate sa ia internet de la UPC si de la RCS & RDS in acelasi timp, pentru a-si oferi siguranta si o alternativa in caz ca reteaua unui furnizor cade in mod fortuit", a declarat Andone. "Nu ma intereseaza care cui da conexiuni de internet ori telecom, noi nu oferim decat un spatiu al interconectarii si al informatiei neutre", a explicat Andone. in general marile companii prefera conexiuni de tipul "2 + 1", adica doi furnizori principali si unul de rezerva sau acoperire (back-up), a adaugat Andone.

Inchirierea unui server costa minim 75 de euro pe luna.Companiile de telecomunicatii au spatii pentru serverele inchiriate la NXData, insa printre clientii societati se regasesc si alte tipuri de firme ori institutii precum Bursa de Valori Bucuresti - care are un back-up, Star Storage - o companie ce se ocupa cu stocarea documentelor sau Voxline - servicii SMS cu valoare adaugata. Nici retelele de cartier nu sunt straine de spatiul de colocare, de exemplu un furnizor de internet din zona Garii de Nord din Bucuresti, iar Duras are un spatiu inchiriat la NXData.

Sediul NXData "este direct conectat la nodul din Frankfurt care ofera cel mai puternic back-up, iar intrarile si iesirile operatorilor sunt bazate pe fibra optica". Totodata, cea mai mare parte a internetului din Romania intra prin cablurile de la NXData.

NXData este un transportator neutru de date (carrier neutral data). Cladirea NXData este un spatiu perfect neutru sustinut de infrastructura tehnologica de stocare a datelor asigurat de "o mare companie americana, fapt care ne-a conferit un mare avantaj competitiv", spune Andone. NXData este un business "democratic", la limita dintre real estate si telecom. Compania a realizat o cifra de afaceri de de 750.000 de euro, iar anul acesta tinteste un milion.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri