In Europa, pana in prezent, 3G este mai mult un succes tehnologic decat unul comercial
Serviciile de telefonie 3G, atat de mult asteptate, lansate de Connex, sunt operationale de pe 25 aprilie. Ce sanse are 3G de a atrage clienti in Romania? Considerat gadget inutil de unii, evolutie indispensabila de altii, e dificil de pus un diagnostic unitar pentru telefonia mobila de generatia a treia. In Europa, tehnologia UMTS nu a intalnit succesul scontat in tarile unde a fost lansata.

Din punct de vedere tehnologic, 3G este incontestabil o evolutie extraordinara. Tehnologia permite accesul la servicii de ultima generatie, precum videoapelul, receptia si trimiterea de emailuri de dimensiuni mari, accesarea Internetului cu mare viteza, precum si transfer de continut video mobil (televiziune, muzica, video clipuri, divertisment). Viteza de transmisie a informatiilor este intre 384 Kbps/secunda si 2 megabiti/secunda. Dar se pare ca aceste lucruri nu au reusit sa-i convinga pe clientii europeni. In Asia, telefonia de generatia a treia a avut un mare succes, dar, dupa cum se stie, asiaticii au un alt temperament, o civilizatie si o cultura diferita, mult mai vizuala. In Europa, succesul foarte redus al telefoniei 3G este datorat impedimentelor financiare, dar si sociologice.

Patru mari tipuri de bariere ar putea explica slabul interes pentru 3G: pretul, tehnologia, ideologia, comportamentele. Serviciile si terminalele au fost considerate prea scumpe de catre clientii europeni. In ceea ce priveste tehnologia, o data cu 3G, temerile asociate cu PC-ul, adica virusii si spamurile, patrund in lumea mobilului.

Bariera ideologica este mai ales constituita de intruziunea telefonului in viata privata prin imagine. Iar bariera comportamentala este constituita de faptul ca 3G introduce schimbari in modul de a utiliza telefonul, care nu apare ca un progres deocamdata. Este vorba, de exemplu, de restrangerea mobilitatii, pentru ca utilizatorul trebuie sa tina telefonul in fata sa, orientat spre sine. Este greu de imaginat folosirea viziofoniei pe strada, in mers sau intr-un loc public.

In 2005, va aparea un nou operator 3G


Exemplul european ne arata ca 3G nu a convins decat un procent scazut de utilizatori. De pilda, in Franta doi operatori de telefonie mobila au lansat 3G: SFR, in iunie 2004, si Orange, in decembrie anul trecut. Abonatii Orange de 3G sunt in jur de 20.000, SFR are 8.000 de clienti, iar pretentiile sale raman modeste. Operatorul a anuntat ca doreste ca la sfarsitul anului sa aiba 500.000 de clienti de 3G. Pentru a realiza cat de modesta este aceasta cifra, trebuie sa ne gandim ca SFR avea in iunie 2004 15 milioane de abonati de telefonie mobila, deci procentul scontat este foarte mic.

Cum va fi in Romania? Connex se fereste sa faca publica vreo estimare a asteptarilor in ceea ce priveste numarul de clienti. Investitiile in aceasta tehnologie au fost importante, iar cei de la Connex sunt entuziasti. Nu pot sa va spun o cifra exacta a investitiei pentru implementarea tehnologiei 3G, dar pot sa va asigur ca este vorba de multe milioane, spune Ioan Demeter, seful diviziei de 3G de la Connex. Orange a preferat sa joace deocamdata cartea Edge, numita de altfel si telefonia 2,75G. Serviciul, lansat in octombrie 2004, permite accesul la Internet rapid, televiziunea pe telefon.

Operatorul afirma ca nu a prevazut lansarea videotelefoniei pentru acest an, desi detinea una dintre licentele 3G acordate in Romania. Interesant este ca mai sunt doua licente disponibile, pe care Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiilor (IGCTI) le va scoate la licitatie pana la sfarsitul acestui an. Catalin Marinescu, presedinte IGCTI, a declarat ca pana la sfarsitul anului vom putea vorbi de un al treilea operator 3G.

Numarul de terminale 3G vandute in lume

An Numar de unitati
2003 3 milioane
2004 20 milioane
2005 40 milioane

Europa: numar de abonati 3G pe tara

Tara Numar de operatori Numar de clienti
Anglia 5 2.029.800
Franta 2 26.000
Germania 4 72.700
Italia 3 2.819.663
Spania 3 41.000
Belgia 1 1.391
Grecia 3 4.450
Olanda 2 6.682
Suedia 4 430.888
Elvetia 1 500
Total - 5.413.080


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri