Eastman Kodak, cel mai mare producator de film foto din lume, a realizat un senzor fotografic cu sensibilitate sporita la lumina care poate capta un numar crescut de informatii optice. Tehnologia va putea fi produsa anul viitor si este posibil sa fie folosita pentru inceput in telefoanele mobile, a declarat directorul departamentului Image Sensor Solutions din cadrul Kodak, Chris McNiffe.

Aproape toti senzorii folositi in aparatele foto digitale moderne se bazeaza pe sistemul "Bayer Pattern" al companiei Kodak, un aranjament de pixeli de culoare rosie, verde si albastri, dezvoltat in anul 1976 de catre cercetatorul Bryce Bayer de la Kodak. in acest sistem, jumatate din pixelii senzorului foto capteaza lumina verde, un sfert reactioneaza la lumina rosie iar celalalt sfert raspunde la culoare albastra, anunta NewsIn. Camerele foto obisnuite incorporeaza un mecanism software care combina pixelii de diferite culori pentru a reconstrui imaginea completa.

Inovatia anuntata joi de Kodak consta in introducerea in senzorul foto, alaturi de pixelii care capteaza culoarea, a unui nou tip de pixel transparent, care captureaza o cantitate suplimentara de lumina. Rolul pixelilor de luminozitate este de a ajuta softul din interiorul camerelor foto sa distinga mai bine culorile din fotografiile realizate pe lumina slaba. in acest fel, imaginile realizate seara sau in interior vor fi mai clare.

Compania Eastman Kodak se afla in faza finala de transformare intr-o companie dedicata fotografiei digitale, ca urmare a scaderii liniei de afacere cu film fotografic. Compania intentioneaza sa exploateze in continuare numarul mare de brevete de inventie si inovatie detinute, despre care estimeaza ca vor contribui anul acesta cu venituri de pana la 250 de milioane de dolari. in 2006, Kodak a inregistrat, pe toate liniile de business, venituri de aproape 13.3 miliarde de dolari.