Numarul utilizatorilor a sporit in ultimele trei luni cu 1,2 milioane, atingand un numar total de noua milioane de abonati. Dispozitivele BlackBerry au inregistrat o crestere puternica in special in India, au anuntat directorii companiei.

Vanzarile companiei in ultimele trei luni au fost cu 76,5% mai mari decat in perioada similara a anului trecut, atingand 1,08 miliarde dolari. Profitul net al companiei a fost de 223 de milioane de dolari, cu 73% mai mare ca in aceeasi perioada din anul trecut.

Potrivit estimarilor companiei, pana la inceputul lunii septembrie numarul abonatilor va creste cu circa 1,3 milioane, iar vanzarile se vor situa intre 1,3 si1,4 miliarde de dolari.

Citeste si:

Compania se asteapta sa produca in urmatoarele trei luni un numar de trei milioane de unitati, atat din modelele recente ca BlackBerry Curve, cat si din modele mai vechi precum BlackBerry Pearl si 8800.

Lansarea de catre Apple a telefonului iPhone va face un mare favor pietei BlackBerry, deoarece va atrage atentia publicului larg asupra telefoanelor cu functii avansate, care pana acum prezentau interes in special pentru oamenii din mediul de afaceri, potrivit directorului executiv al RIM, Jim Balsillie.

Research In Motion, o companie canadiana de telecomunicatii mobile, a lansat in 1999 aparatul BlackBerry, care incorporeaza functii de e-mail, telefonie mobila, navigare web si aplicatii de birou compatibile cu Microsoft Office. Un punct de interes al produselor BlackBerry il reprezinta sistemul "push e-mail", prin care utilizatorii sunt instiintati pe telefonul mobil la primirea unui mesaj de posta electronica. Produsele BlackBerry sunt prezente si in Romania, prin intermediul operatorilor de telefonie mobila Vodafone si Orange.