Softwin intentioneaza sa listeze la BVB si Ascenta, divizia de consultanta IT si solutii software pentru corporatii, si Intuitext, divizia de software educational.

BitDefender prognozeaza anul acesta o cota de peste 40% pe piata solutiilor antivirus din tara, prin lansarea liniei de produse BitDefender 2008.

"BitDefender este liderul pietei romanesti, inregistrand in 2006 o cota de circa 40% raportata la o piata a aplicatiilor antivirus si conexe evaluata la circa cinci milioane euro. In 2007, se previzioneaza o crestere a pietei de circa 20% iar BitDefender estimeaza pana la sfarsitul anului depasirea cotei de 40%. Peste 70% din cifra de afaceri pe piata romaneasca a BitDefender este obtinuta din reteaua de parteneri, formata din sapte distribuitori si aproape 500 de reselleri, la nivel national.

Potrivit directorului de tehnologie al BitDefender, Bogdan Dumitru, "suita anterioara de produse s-a clasat in mod constant intre primele trei din lume in urma a peste 30 de teste internationale de profil".
Daca pe piata de securitate din Romania cresterea resimtita va fi anul acesta doar de 20 de procente, la nivel mondial compania estimeaza o crestere de 70%. Oficialii companiei spera sa isi mentina anul acesta cresterea cotei de piata in lume la nivelul pietei si se concentreaza mai ales pe Statele Unite, una dintre cele mai puternice piete mondiale pe segmentul de securitate, si pe dezvoltarea in Asia, a spus Cosmin Mares, PR manager in grupul Softwin.

Pe plan local, divizia de securitate a grupului Sofwin estimeaza ca in anul 2008 va detine 50% din piata de solutii de securitate, a declarat Cosmin Mares.

Citeste si:

Gama de produse desktop BitDefender 2008, lansata de companie ofera protectia Wi-Fi Wireless si utilizarea unor motoare adaptive pentru filtrele antispam, ce ofera o mai buna protectie prin marirea timpului de raspuns la noi tehnici de spam.

BitDefender Total Security 2008 incorporeaza toate functionalitatile si beneficiile BitDefender Antivirus 2008 si BitDefender Internet Security 2008 dar si alte noi module. Suita solutiilor de securitate IT pentru desktop BitDefender 2008 este compatibila cu Windowos 2000 (SP4), Windows XP (SP2) si Windows Vista, clientii de mail Microsoft Outlook 2000, 2003 si 2007, Outlook express, Windows mail precum si cu Mozilla Thunderbird 1.5 si 2.0.

Utilizatorii versiunilor curente sau anterioare ale solutiilor de desktop BitDefender vor beneficia de upgrade gratuit la noua generatie de produse pana la sfarsitul perioadei de licentiere. Utilizatorii BitDefender Antivirus Plus vor trece la BitDefender Internet Security 2008 fara a fi nevoiti sa schimbe cheia de licentiere.

BitDefender este producatorul romanesc lider tehnologic la nivel mondial in securitatea datelor. Compania ofera solutii inovatoare care protejeaza eficient impotriva amenintarilor informatice, setand noi standarde in domeniu pentru viteza de reactie, instalare, utilizare si actualizare usoara. Prezent in peste 6.000 de magazine de pe cele cinci continente, BitDefender este cel mai raspandit produs romanesc in intreaga lume care protejeaza eficient impotriva amenintarilor a peste 41 de milioane de utilizatori individuali si corporate din mai mult de 180 de tari. BitDefender are sucursale in SUA, Marea Britanie, Germania, Spania si Romania.