"Pana la finele anului 2008, investitiile in noul centru de scanare vor ajunge la jumatate de milion de dolari, 15% din investitie reprezentand costurile pentru securitate. La finalul investitiei, capacitatea centrului va putea fi extinsa cu 30 - 40%, in functie de cerintele pietei. Am inceput deja sa avem contracte si clienti din afara Romaniei, iar pana la finele lui 2008, Xerox Romania va deveni unul dintre centrele primare ale Xerox in Europa", au declarat, citati de NewsIn, reprezentantii companiei, la inaugurarea centrului. Noul centru este situat in Pipera si are 20 de angajati, urmand sa atinga 100 pana la sfarsitul anului.

Reprezentantii companiei au adaugat ca, pana la finele anului viitor, vor atinge venituri de un milion de dolari, provenite din procesare. Xerox Romania a avut anul trecut o cifra de afaceri de 50 milioane dolari.
Xerox Romania este subsidiara a companiei Xerox si e prezenta de peste 35 de ani pe piata locala. Compania ofera solutii, echipamente si media de tiparire pentru administrarea documentelor. Cei mai importanti clienti ai companiei provin din domeniul financiar - bancar.

Compania Xerox, fondata in 1906, are la nivel mondial 53.700 de angajati si a raportat, anul trecut, venituri de 15,9 miliarde de dolari.