Cosmote Romania lanseaza programul de loialitate “Cosmote pentru tine”, care ofera abonatilor existenti suplimentar intre 60 si 780 de minute gratuite pe an, catre orice retea nationala, precum si telefoane mobile gratuite sau subventionate.
Beneficiile sunt acordate abonatilor care isi reinnoiesc contractele pentru o perioda de unul sau doi ani. Minutele de loialitate pot fi utilizate pe intreaga perioada contractuala, iar numarul lor variaza in functie de planul tarifar al abonatului.

In plus, abonatii Cosmote eligibili pentru acest program pot alege dintr-o gama larga de telefoane mobile oferite gratuit sau la un pret redus, in oricare din locatiile retelei comerciale a COSMOTE, formata din peste 850 de magazine proprii, Germanos, Internity, Romtelecom si dealeri independenti. Subventiile se acorda inclusiv pentru modelele cele mai nou lansate, precum telefonul Levi’s, dar si pentru terminalele Nokia cu i-mode (Nokia N73, Nokia E60 si Nokia 6120 Classic).

„Cosmote pentru tine este un program de loialitate conceput astfel incat sa ofere consumatorilor cele mai importante si relevante beneficii, asa cum reiese si din studiile de piata pe care le-am realizat. Pentru a rasplati loialitatea si increderea pe care ne-o acorda, COSMOTE ofera prin acest program de loialitate doua beneficii majore clientilor sai - minute nationale si telefoane mobile de ultima generatie gratuite”, declara Celesta Padineanu, Manager Departament Loialitate si Retentie COSMOTE Romania.

Alternativ, clientii care nu doresc sa isi schimbe telefonul mobil, pot opta, la expirarea contractului, pentru oferta curenta. Abonamentele Cosmote destinate segmentului rezidential includ pana la 480 de minute nationale pe luna, la preturi intre 3-53 Euro/luna (fara TVA).

Clientii rezidentiali mai pot alege si dintr-o serie de extraoptiuni accesibile, care contin servicii de voce, SMS-uri sau MMS-uri, precum extraoptiunea cu 500 de minute si 500 de SMS-uri in retea pentru doar 3 euro pe luna (fara TVA). Cei care se aboneaza pentru o perioada de 2 ani primesc patru luni de abonamet gratuit si 800 de minute nationale incluse, in acest interval de timp.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri