Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) va supune consultarii publice proiectul de decizie privind alocarea si utilizarea unor numere nationale scurte pentru servicii armonizate la nivel european.
Numerele telefonice nationale scurte pentru servicii armonizate cu caracter social vor avea lungimea de sase cifre, fiind de forma generala 116(xyz), unde xyz identifica un anumit serviciu.

Potrivit comunicatului, numerele nationale pentru servicii armonizate cu caracter social vor fi de forma 116(xyz), iar numerele nationale pentru servicii de informatii privind abonatii vor incepe cu 118(xyz). Mai mult, aceste numere speciale au o identitate paneuropeana, fiind utilizate pentru aceleasi servicii in toate statele membre ale Uniunii Europene (UE).

Apelurile catre numerele de forma 116(xyz) vor fi gratuite.

Serviciile furnizate prin intermediul acestor numere raspund unor nevoi sociale specifice, contribuind la bunastarea si siguranta cetatenilor sau ajutand persoanele aflate in dificultate, se arata in comunicatul de presa. Astfel, prin intermediul acestor numere se va asigura fie accesul la informatii sau asistenta, fie un instrument de comunicare pentru cetateni, fie o combinatie a acestor elemente.

In prezent, in anexa la Decizia Comisiei Europene 2007/116/CE sunt definite trei numere scurte pentru servicii armonizate cu caracter social, iar acestea vor fi disponibile pentru alocare si in Romania. Aceste numere sunt 116000 – pentru serviciul „linie telefonica de urgenta pentru copii disparuti”, disponibil non-stop; 116111 – pentru serviciul „linii de asistenta telefonica pentru copii”; si 116123 – pentru serviciul „linii de asistenta telefonica care ofera sprijin emotional” – destinat persoanelor care se confrunta cu dificultati de ordin personal si au nevoie de sprijin moral sau se gandesc la suicid.

Odata cu intrarea in vigoare a deciziei, ANRCTI va publica pe propria pagina de internet numerele de forma 116(xyz) deschise pentru alocare, precizand si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca serviciul furnizat prin intermediul acestor numere, asa cum sunt reglementate in anexa la Decizia Comisiei Europene 2007/116/CE. Procedura de alocare a numerelor de forma 118(xyz) va fi initiata in cel mai scurt timp dupa intrarea in vigoare a deciziei.

Numarul 116112 nu va fi disponibil pentru alocare, pentru evitarea unor confuzii cu numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

Desi Romania, in calitate de stat membru, nu este obligata sa implementeze efectiv serviciile furnizate prin aceste numere, ANRCTI incurajeaza furnizorii de servicii de comunicatii electronice sa contribuie la implementarea si accesibilitatea acestor servicii la nivel national, din toate retelele, si va lua masurile necesare in vederea promovarii utilizarii acestor numere.

Numerele de forma 118(xyz) sunt utilizate la nivel european pentru serviciile de informatii privind abonatii. In Romania, furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului vor putea oferi prin intermediul numerelor de forma 118(xyz) atat servicii de informatii privind abonatii, cat si servicii conexe acestora, precum informatii privind domeniul de activitate sau profesia abonatului sau informatii privind abonatii in limbi de circulatie internationala.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri