Scandalul, care a degenerat intr-unul dintre cele mai mari anchete de mita din istoria corporatiilor germane si a dus la demisia presedintelui companiei, Heinrich von Pierer, precum si a directorului executiv, a afectat grav imaginea Siemens, un simbol al sectorului industrial german.
Curtea, care a acordat procesului o perioada de 15 zile, ar putea sa ii audieze pe Pierer si pe Thomas Ganswindt, care conduceau afacerile de telecomunicatii ale Siemens.
Siekaczek facea parte din conducerea unitatii de echipamente de telecomunicatii COM, divizia asupra careia a fost concentrata ancheta. Acesta a spus ca va coopera cu anchetatorii si ca a depus deja marturile intr-un proces anterior cu privire la divizia COM.
In declaratia de la acel moment, acesta a spus ca i s-a solicitat de mai multe ori in 1999 si 2000 sa puna bazele unor fonduri pentru mita, si a adaugat ca era la curent cu numeroase scheme de coruptie in zeci de tari.
Siemens, care produce orice de la scannere medicale si trenuri de mare viteza la centrale eoliene si dispozitive de iluminat, este supusa unor investigatii la nivel mondial, fiind acuzata ca a mituit clientii pentru a obtine unele contracte.
Comisia pentru Schimb si Valori Mobiliare din Statele Unite cerceteaza, de asemenea, cazul. Compania ar putea primi amenzi foarte mari sau, in Statele Unite, interdictia de a participa la anumite licitatii.
In octombrie, procurorii germani au amendat grupul cu 201 milioane euro, dupa ce a descoperit mite in valoare de milioane acordate Nigeriei, Rusiei si Libiei.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: