Reinhard Siekaczek, care a recunoscut ca a creat un sistem de fonduri si companii tip casuta postala pentru Siemens, s-a grabit, in perioada de arest, sa dea numele celor care se presupune ca stiau de practicile corupte, a spus un martor.

Hildegard Haeumler-Hoesl, un procuror din Munchen chemat miercuri ca martor, a spus ca Siekaczek a implicat foarte multi colegi la arestarea sa din 2005, facuta pe baza unor informatii anonime.

Dupa acest eveniment, fostul director de vanzari de la departamentul de echipamente telecom din cadrul companiei Siemens, in varsta de 57 de ani, a predat procurorilor doua genti pline cu documente si a compus o "lista a celor care sunt in cunostinta de cauza", care includea si doi manageri foarte cunoscuti la acea data.

"Siekaczek a pornit o avalansa", a spus Haeumler-Hoesl.

Citeste si:

Procurorii de la Munchen investigheaza intre timp aproape 300 de suspecti, dintre care circa 100 au legatura cu cazul Siekaczek.

Cazul care implica cel putin 1,3 miliarde euro (2 miliarde dolari) in plati suspecte, potrivit estimarilor proprii ale Siemens, a dus la demararea unor investigatii de catre Departamentul american de Justitie si de catre Securities and Exchange Commission (SEC), pe langa alte autoritati.

Asemenea probe ar putea conduce la a interzice companiei Siemens dreptul de a inainta oferte pentru anumite contracte in Statele Unite si in strainatate.