Devenite operationale odata cu finalizarea retelei NAVSTAR, operata de catre Departamentul de Aparare al SUA, si adresandu-se initial exclusiv pietei militare, aplicatiile GPS au migrat masiv catre sectorul civil. In cadrul primului razboi din Golf, aplicatiile militare care foloseau tehnologia GPS au reprezentat sub 5% din total. In razboiul de acum doi ani, procentajul a depasit 95%. Pentru navigatie, o componenta esentiala o reprezinta bazele de date spatiale, numite uneori si “harti digitale”. In lume, sunt doi mari producatori Navtech (www.navtech.com) si TeleAtlas (www.teleatlas.com), care impreuna acopera peste 90% din piata mondiala.

In prezent, datele furnizate se opresc la limitele fostei Uniuni Europene, dar exista planuri de viitor pentru acoperirea intregii Europe, inclusiv a Romaniei. Pentru moment, exista o frustrare a celor care doresc sa isi cumpere un sistem de navigatie auto si care se lovesc de lipsa datelor pentru Romania.Pe langa navigatie, mai exista segmentul “recreational”, care se adreseaza turistilor, pescarilor, celor care iubesc drumetia si care doresc un instrument simplu si ieftin de orientare. Echipamentele GPS din aceasta clasa au costuri intre 150 si 400 de euro si pot fi achizitionate inclusiv din supermarketuri.
Un grup de tineri entuziasti, reprezentanti ai catorva firme private si de stat, s-au organizat in decembrie 2003 in cadrul initiativei Proiectul Romania Digitala (www.romaniadigitala.ro). Ei au contribuit cu date vectoriale si au batut tara in lung si-n lat culegand puncte de interes. Vasile Craciunescu, cercetator stiintific la Administratia Nationala de Meteorologie, considerat inima proiectului Romania Digitala, a mers 180 de kilometri cu bicicleta pentru a verifica date pe teren pentru zona Campulung Moldovenesc. Dupa aproape doi ani, grupul de initiativa a reusit sa realizeze o harta digitala a Romaniei care se poate incarca pe PC si GPS.

731 de lei noi o “harta digitala”

Atlasul digital al Romaniei – ROAD 2005 este realizat la scara 1:100.000. Pentru realizarea lui au fost folosite 213 planse, afirma Bogdan Condurateanu, managerul acestui proiect.Exista sapte orase la nivel foarte mare de detaliu: Bucuresti, Iasi, Suceava, Targu-Mures, Cluj, Oradea, Arad, Timisoara, Turda si Huedin. Bucurestiul are peste 3.000 de puncte de interes iar in intreaga tara au fost stabilite peste 85.000 de toponime si puncte de interes. Acestea sunt in special obiective turistice. Pretul unei licente este de 166 de euro plus TVA, sau 731 de lei noi. Atlasul apare sub forma unui CD, de pe care datele se incarca in calculator.
Pentru fiecare CD exista un cod de deblocare, astfel ca hartile sa poata fi incarcate intr-un singur aparat GPS. La aceasta harta se va lucra si in urmatorii cinci ani, dupa cum spune Bogdan Condurateanu. Se vor integra informatii la scari din ce in ce mai mari si se va pune la punct infrastructura de date pentru rutarea automata pe drumurile romanesti. Aparatele GPS pe care pot fi citite astfel de harti costa intre 233 si 1.000 de dolari. Exista si aparate performante, dar acestea sunt folosite in special de catre armata, pretul lor ajungind la 2.000 euro. In Romania se manifesta deja un interes destul de mare pentru utilizarea sistemelor GPS. Firma Sheba Distribution a realizat un parteneriat cu marele producator american Garmin si se adreseaza celor care folosesc aceste aparate in scop turistic sau de afaceri.

Compania ESRI Romania (www.esriro.ro) este filiala celui mai mare producator de tehnologie GIS din lume, ESRI SUA (www.esri.com) si are un parteneriat cu cel mai mare producator american de echipamente GPS, Trimble Navigation (www.trimble.com). Oferta acestuia se adreseaza pietei serviciilor profesionale: silvicultura, hidrografie, protectia mediului, utilitati, aparare etc. ESRI dispune de baze de date spatiale realizate in conformitate cu standardele internationale Sistemele GPS functioneaza pe doua componente, satelitara si terestra. Exista 26 de sateliti circumpolari, amplasati la o distanta de 21.000 de kilometri, explica Cristian Vasile, director ESRI Romania. Sistemul terestru este compus din receptori, care preiau informatiile transmise de sateliti. Precizia este in functie de o serie de factori, cum ar fi configuratia satelitara (numarul de sateliti vizibili si modul de dispunere a acestora), obstructiile (cladirile inalte) si interferenta cu emitatori radio sau linii de inalta tensiune.

Citeste si:

“Atlasul Digital al Romaniei mai are nevoie de inca cinci ani de acum incolo pentru ca Romania Digitala sa fie la acelasi nivel de detaliu cu celelalte tari din Europa de Vest.”
Bogdan Condurateanu, manager Proiect Romania Digitala

“Informatiile transmise prin GPS sunt preluate prin sistemul terestru si provin de la sistemul satelitar, compus din 26 de sateliti amplasati la o distanta de 21.000 de kilometri.”

Cristian Vasile, director ESRI Romania