Fiecare utilizator Cosmote a trimis, in medie, mai multe mesaje scrise si a prelungit durata unei convorbiri.

Statisticile furnizate de operatorul de telefonie mobila arata ca utilizatorii Cosmote au trimis cu 2 mesaje scrise mai mult decat de Pastele trecut, in vreme ce durata medie a unei conversatii a crescut si ea cu 2 minute, fata de 2008.

“Pe tot parcursul anului si in special cu ocazia sarbatorilor mari, care sunt importante pentru toti romanii si care aduc cresteri ale traficului, Cosmote monitorizeaza indeaproape si sustine acoperirea retelei”, a declarat Lampros Iskos, Director Tehnic al COSMOTE Romania.

Cresterea volumului de trafic fata de anul trecut se datoreaza mai multor factori, precum extinderea semnificativa a bazei de utilizatori si lansarii de oferte pentru toate categoriile de utilizatori.

Recent, Cosmote a anuntat depasirea pragului de 6 milioane de clienti in Romania. La atingerea acestui rezultat, pe langa clientii nou atrasi, au contribuit si rezultatele portabilitatii numerelor.

Incepand cu anul 2008, Orange si Vodafone, principalii competitori ai Cosmote pe piata de telefonie mobila din Romania, nu mai realizeaza statistici cu privire la traficul de voce si mesaje scrise inregistrat in perioada sarbatorilor.