Pentru cel mai mare retailer de electronice, electrocasnice si produse IT&C din Romania previziunile pentru 2010 raman rezervate. In ansamblu, anul curent nu va fi foarte diferit fata de 2009, astfel incat reprezentantii Altex nu mizeaza pe crestere. "Insa nu va fi nicio copie la indigo", spun executivii companiei.
In 2009, retailerul a avut afaceri de 180 milioane euro anul trecut, in scadere cu circa 50% fata de 2008, cand a raportat o cifra de afaceri de 344 milioane euro. Situatia economica dificila si consumul in scadere au coborat vanzarile de electronice ale Altex cu 50% comparativ cu 2008, pana la 66 milioane euro. Produsele care s-au vandut cel mai bine pe aceasta gama au fost televizoarele.

De asemenea, vanzarile de electrocasnice au scazut in 2009 cu 44%, la 48 milioane euro.

Desi sectorul IT&C a inregistrat o scadere de 50%, generand companiei afaceri de 39 milioane euro, acesta a fost singurul segment care a crescut pe final de an.

“Am avut un sfarsit de an (n.r. 2009) bun, cu rezultate incurajatoare. Produsele IT au avut o evolutie interesanta – vanzarile de laptop-uri au inceput sa urce incepand cu ultimul trimestru din 2009, imprimantele si-au pastrat cota de piata, PC-urile si sistemele de navigatie au inregistrat cresteri usoare”, a declarat Cristian Moanta, director de marketing si achizitii Altex.

Pe zona electrocasnicelor mici s-au obtinut afaceri de 27 milioane euro, de la 48 milioane, cat s-a realizat in 2008. “Aceasta categorie ne este draga, am putea spune. Ea nu are o sezonalitate atat de accentuata, produsele care se inscriu in acest segment se reinventeaza in permanenta, lucru care contribuie foarte mult in rezultatele noastre finale”, explica el.

Ce va aduce anul 2010 pentru Altex? Oficialii companiei se asteapta la o stagnare a afacerilor. “Nu exista premise de crestere. In continuare, salariile reduse, numarul in crestere al somerilor, lipsa creditelor sau erodarea continua a preturilor la produsele IT si la electronice raman bariere in piata”, declara Moanta.

Totusi, el adauga: “Este posibil ca pe final de an sa fortam nota, dar in momentul de fata suntem realisti si nu mizam pe crestere.”

In 2010, produsele IT&C ar putea genera retailer-ului Altex afaceri de circa 40 milioane euro, in crestere cu 3%, iar vanzarile de electronice si electrocasnice mici ar putea fi mai mari cu 1% fata de 2009, pana la 66,5 milioane euro si, respectiv, 27,5 milioane. Primul trimestru al acestui an va fi cel mai slab si va aduce companiei afaceri de 37 milioane euro, conform estimarilor companiei. Segmentul electrocasnicelor va cobori si in 2010, la 46 milioane euro.

In ceea ce priveste piata locala de profil, ea nu va depasi, in acest an, 800 milioane euro. “Piata se va situa in 2010 la nivelul de anul trecut. Abia din 2011 putem spera la o crestere, de pana la un miliard de euro. Creditarea se va relua din toamna anului urmator, la fel si consumul”, a declarat Daniel Ostahie (foto), presedintele si fondatorul Altex.

Conform GfK, piata de profil a avut o evolutie volatila in 2009, in scadere cu 42% la noua luni, consumatorii avand o tendinta de amanare a achizitiilor de IT, electronice si bunuri de consum, pana cand mediul macroeconomic va deveni mai stabil.

Anul trecut, compania a inregistrat un profit operational de 5,5 milioane euro. In 2010, Ostahie se asteapta la un EBITDA de peste 6 milioane euro.

Referitor la piata de electronice, electrocasnice si produse IT&C, reprezentantii companiei sustin ca aceasta va fi relativ stabila in 2010 si predictibila.

“Socul caderii inregistrat in 2009 nu se va mentine. Prima parte a anului va fi consumatoare de resurse, iar vanzarile vor fi caracterizate de un ritm scazut. Din a doua parte a anului vom fi martorii unor rezultate mai bune”, afirma Moanta.

Jucatorii din piata vor trebui sa-si calculeze cu atentie investitiile si cheltuielile, dar folosind o abordare pozitiva. “Supravietuirea nu va mai fi invocata in 2010.”

In 2010 este nevoie de o restructurare a sortimentelor de produse. “Administrarea unei game variate de produse, la preturi atractive si in cantitati care sa se suprapuna strict pe cerere reprezinta un lucru necesar in acest an”.

Odata cu “instaurarea” crizei, Altex a demarat un program de restructurare operationala intensiva. Cheltuielile au fost reduse cu 48% fata de 2008.

In vara anului trecut, suprafata de vanzare a magazinelor Altex si Media Galaxy ajunsese la 96.500 mp. In prezent, aceasta a fost redusa pana la 85.000 mp. Numarul de magazine nu s-a modificat – functioneaza, in momentul de fata, 49 de unitati Altex si 15 magazine Media Galaxy, iar in 2010 sunt asteptate sa se lanseze inca 2-3.

“Vom pune accentul pe zonele in care nu avem o prezenta activa si vom mai deschide maxim 5 magazine Altex. Planuri de extindere pentru Media Galaxy nu avem in 2010. Insa nici nu vom mai inchide alte magazine. Ce a fost de inchis, s-a inchis pana acum”, a spus Adrian Urda, COO-ul companiei.

Comparativ, suprafata neta de vanzare a retailer-ului electro IT Flamingo International era de 45.000 mp in decembrie 2009, iar numarul de magazine se ridica la 82.

Domo, in schimb, avea, la finalul anului anterior, 127 de magazine cu acelasi nume si sapte magazine Technomarket care insumau peste 80.000 mp. Cu aproximativ 1.600 angajati si o cifra de afaceri de circa 170 milioane euro in 2009, compania a trecut pe locul doi in topul jucatorilor de profil de pe piata romaneasca.

Pe de alta parte, Adrian Olteanu, presedintele Consiliului de Administratie al Flamingo International, declara in urma cu cateva saptamani ca retailerul ajunsese la aproximativ 500 de angajati.

Angajatii Altex – in prezent in numar de 1.500, din care 1.200 lucreaza in magazine – au calatorit mai putin anul trecut, reusind sa scada costurile pe acest segment cu 72%, iar cheltuielile de marketing s-au micsorat cu 64%. In 2010, Urda anunta un plan de reduceri suplimentare de costuri, cu 9%.

In plus, pentru 2010, oficialii companiei au planuri mari: ei vor sa continue standardizarea suprafetei magazinelor, sa organizeze training-uri si coaching-uri pentru angajati si, poate cel mai important, sa creasca salariile cu 10% si sa introduca un sistem de bonusare la nivel de magazine.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri