Telefonul mobil este principalul instrument prin care oamenii au acces la Internet in banda larga. Situatia este anormala, in conditiile in care in tarile din Uniunea Europeana domina conexiunile ADSL. In doar sase luni, numarul total al conexiunilor la Internet s-a dublat comparativ cu 2004.
Numarul conexiunilor la Internet a crescut rapid in primele sase luni ale acestui an. La jumatatea anului 2005, furnizorii raportau catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) un numar de 1.931.455 de conexiuni, in vreme ce la sfirsitul anului trecut, numarul acestora era de 973.265, a anuntat la ROCS 2005, presedintele ANRC, Dan Georgescu. Tot in primele sase luni, numarul conexiunilor pentru servicii de acces la Internet in banda larga a ajuns la 522.796. Interesant este ca piata de Internet in banda larga este dominata spectaculos de operatorii de telefonie mobila.

Viteza pe mobil

Dintre cele 522.796 de conexiuni la Internet in banda larga, 61,65%, adica aproximativ 322.300, au fost oferite prin intermediul conexiunilor de tip dial-up la puncte mobile, in vreme ce pe locul al doilea se afla cele prin cablul coaxial, la mare distanta insa: 29,49% (154.172 de conexiuni). Se asteapta insa o oferta mai consistenta din partea operatorilor de cablu si a celor care folosesc tehnologia ADSL, dintre care cel mai important este Romtelecom.

Asteptari mari

Oficialii sustin ca perspectivele pentru dezvoltarea serviciilor de acces la Internet in banda larga prin cablu coaxial sint mari, mai ales ca 63,55% dintre gospodariile din mediul urban si 24,08% dintre cele din mediul rural sint conectate la retele de cablu. Pe linga potentialul Internetului prin cablu coaxial, mai exista doua importante motoare de crestere a accesului: ADSL si retelele de cartier. Asteptam o crestere rapida a numarului de conexiuni ADSL, dat fiind ca, in intreaga lume, ADSL este principalul si cel mai accesibil mod de conectare la Internet. Retelele de cartier, care se autorizeaza in numar din ce in ce mai mare la ANRC, sint o solutie temporara, dar cu un rol important in formarea comportamentului de consum, a mai spus Dan Georgescu. Daca, oficial, sint aproape doua milioane de conexiuni la Internet, autoritatile apreciaza ca numarul utilizatorilor este de aproximativ patru milioane, in conditiile in care fiecare conexiune la Internet este, in general, folosita de mai multe persoane.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri