Externalizarea serviciilor in domeniul IT&C va contribui la cresterea industriei de profil inca cel mult cinci ani, deoarece costul redus al fortei de munca, principalul sustinator al acestei activitati, va disparea dupa aderarea Romaniei la UE, au concluzionat participantii la cea de a IV-a editie a conferintei Outsourcing, organizata de FinMedia. „Firmele din Ungaria s-au confruntat cu aceasta situatie dupa intrarea in Uniune, cand preturile au crescut pana la 50%“, a declarat ieri, presedintele Asociatiei Romane pentru Industria Electronica si Software (ARIES), Alexandru Borcea. El sfatuieste firmele autohtone sa aloce fonduri si sa investeasca in activitatea de cercetare-dezvoltare, si mai ales sa mizeze pe proprietatea intelectuala.

„Prezenta pe piata cu un produs care nu inglobeaza activitati de cercetare-dezvoltare nu face decat sa duca la disparitia companiei in cauza, pentru ca in orice moment poate sa apara un concurent care va vinde mai ieftin“, a explicat Borcea. Ministrul Comunicatiilor, Zsolt Nagy, a declarat la randul sau ca potentialul outsourcingului in Romania este de 300 milioane euro anual, estimandu-se pentru 2006 o crestere de 25%.

In acest context, Florin Vrejoiu, vicepresedintele executiv al ARIES a declarat cu ocazia conferintei de presa privind participarea Romaniei la expozitia mondiala de IT, CeBit Hanovra, ca industria de profil din tara noastra trebuie sa se axeze mai mult pe crearea de propuse proprii si solutii integrate. „Outsourcingul este primul nivel in dezvoltarea industriei de IT&C. Urmatorul nivel este crearea de produse de calitate care sa se vanda pe piata internationala“, a mai spus Vrejoiu. Peste 40 de firme romanesti exportatoare de produse informationale si de comunicatii si-au anuntat prezenta in standul national, la CeBit Hanovra 2006.

Evenimentul va gazdui 6.350 de firme din lume si va reuni cele mai noi tehnologii, dar si solutii de software. Lideri mondiali de piata sunt Germania, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Italia, Franta, Turcia, Suedia si Grecia. Conform statisticilor valoarea totala a pietii de IT in 2005 se va cifra la doua miliarde de euro. Cu toate acestea, UE va inregistra, conform estimarilor, o scadere pentru 2006, in timp ce SUA prevede o crestere de 4,2 la suta. La nivel mondial se estimeaza pentru anul viitor o crestere de 8,2%.