Privitul la televizor va costa mai mult de la inceputul anului viitor. Reprezentantii Asociatiei de Comunicatii prin Cablu au anuntat ca solicitarile Organismelor de Gestiune Colectiva (OGC) pentru drepturile de autor in baza noii legislatii, adica in baza OUG 123/2005, sint de 17% din valoarea abonamentului lunar, in conditiile in care pina acum acestea erau de 2%. Diferenta de 15% se va regasi in abonamentul pe care-l vor plati utilizatorii. Operatorii de cablu sustin ca pragurile minime pentru plata dreptului de autor erau aliniate la cotele practicate in tarile central si est-europene: Ungaria - 1,8%; Cehia - 1,5%, Polonia - 3%.

Data incerta

Data de la care se va aplica aceasta marire inca nu este clara. Cel mai probabil, aceasta scumpire se va produce peste doua luni. Totul depinde de disputele pe baza acestui act normativ si de negocierile dintre cablisti si OGC-uri. „In maximum doua luni trebuie sa se transeze aceasta disputa“, spune Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu. O sansa ar putea fi modificarea acestei legi in Camera Deputatilor, insa nu este exclus ca legea sa treaca de Camera la fel cum a trecut si de Senat, adica fara nici o modificare.

Pierderi de clienti

Aceasta scumpire a abonamentului la cablu vine dupa o alta crestere de preturi. In urma cu putin timp, cei 3,5 milioane de abonati ai firmelor de cablu au aflat ca se va scumpi abonamentul cu 19% din cauza introducerii TVA-ului. „Daca introducerea TVA la abonamentul de cablu a generat o scadere a numarului de abonati cu 2%, ne asteptam ca aceasta noua marire de pret sa aduca un nou val de clienti care vor renunta la serviciile societatilor de cablu. Accesul publicului la informatie va fi astfel limitat pe considerente economice“, a mai spus Radu Petric.