Fondul de finantare de urgenta destinat statelor cu probleme din zona euro ar trebui dublat, la 1.500 miliarde euro, daca politicienii vor ca sectorul privat sa participe la al doilea program de bailout pregatit pentru Grecia, a declarat un membru al consiliului guvernatorilor BCE, scrie Mediafax.
Nout Wellink, membru al Consiliului de Guvernare al Bancii Centrale Europene (BCE), a declarat pentru cotidianul financiar olandez Het Financieele Dagblad ca un nou pachet de finantare de urgenta destinat Greciei ar fi inconjurat de atat de multe incertitudini si riscuri incat dublarea fondului european ar fi necesara pentru a lua in considerare riscul de contagiune pentru Irlanda si Portugalia, transmite Reuters.

Lipsa de incredere din pietele financiare a impins randamentele obligatiunilor de stat ale Greciei, Irlandei si Portugaliei la cele mai ridicate niveluri de la introducerea monedei euro in 1999. Cresterea dobanzilor a fost accentuata recent de propunerile venite din partea unor oficiali europeni, indeosebi din Germania, de a solicita participarea creditorilor privati ai statului elen la bailout.

"Daca iei in calcul aceste riscuri, trebuie sa construiesti o plasa de siguranta. Daca nu iese cum trebuie, trebuie sa dai socoteala pentru multe lucruri. Daca agentiile de rating vad o rostogolire a datoriilor Greciei drept un default partial, va avea loc o contagiune catre alte tari de la periferia zonei euro", a afirmat oficialul BCE, presedinte al bancii centrale a Olandei.

El s-a aratat deschis catre "orice varianta care nu are consecinte in piata".

"Dar stiu ca patinam pe gheata subtire. Daca risti sa se rupa gheata cu tine, trebuie sa ai o plasa de siguranta foarte mare. Ar trebui sa ajunga la 1.500 miliarde euro, iar flexibilitatea cu care pot fi cheltuiti banii ar trebui crescuta", a spus Wellink.

Moneda euro a scazut la 1,4093 dolari dupa comentariile oficialului olandez, minimul ultimelor trei saptamani.

BCE se opune vehement participarii involuntare a investitorilor privati la bailout-ul Greciei, apreciind ca ar destabiliza euro.

Wellink a sugerat, in declaratiile acordate ziarului citat, ca BCE ar putea efectua din nou un program de achizitii de obligatiuni de stat, asa cum a facut in timpul crizei financiare din 2008-2009.

"BCE se opune puternic contributiei involuntare a investitorilor. Cu cat iti asumi mai multe riscuri, trebuie sa fii pregatit sa creezi o plasa de siguranta ma imare pentru a preveni contagiunea. Insa nimeni nu stie unde este granita dintre voluntar si involuntar. Dar daca cauti extremele, trebuie sa fii constient ca ai obligatia de a interrveni direct acolo unde sunt probleme", a continuat bancherul central european.

Mecanismul European de Stabilitate, noul sistem permanent de bailout al statelor cu probleme din zona euro, va incepe sa functioneze din 2013, inlocuind fondul temporar de 750 miliarde euro creat anul trecut de UE si FMI.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri