Marile banci elvetiene au o expunere redusa pe Grecia, insa Elvetia ar putea fi afectata daca o intrare a Greciei in incapacitate de plata destabilizeaza intregul sistem financiar, a declarat pentru un cotidian local, vicepresedintele bancii centrale elvetiene, Thomas Jordan, potrivit Reuters.
Un efect de "domino" cauzat de restructurarea datoriei Greciei ar genera si noi presiuni de apreciere asupra francului elvetian, a avertizat Jordan, potrivit Mediafax.

Temerile privind datoriile statelor de la periferia zonei euro au impins francul la o cotatie record fata de euro in acest an, iar exportatorii elvetieni s-au plans in privinta marjelor de profit, situatie care a determinat banca centrala sa pastreze dobanda de politica monetara la un nivel scazut.

"Atata timp cat sunt afectate doar statele de la periferie, riscurile sunt limitate. Dar bancile elvetiene au multe investitii in strainatate, mai ales in statele cu piete financiare dezvoltate. Daca intregul sistem financiar ar fi afectat, consecintele ar fi severe pentru Elvetia", a afirmat Jordan pentru cotidianul Der Sonntag.

Elvetia a trebuit sa sprijine financiar UBS in timpul crizei, iar autoritatile elvetiene sustin introducerea unor standarde mai dure privind capitalul UBS si Credit Suisse, peste nivelul prevazut de reglementarile Basel III.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri