Europa trebuie sa analizeze garantarea in totalitate a datoriilor Greciei, deoarece statul elen nu ar putea evita altfel intrarea dezordonata in incapacitate de plata, situatie care ar costa mai mult si ar risca sa cauzeze o criza financiara mai ampla, considera fostul sef al Bundesbank Axel Weber.
Raspunsul Europei la criza din Grecia s-a adresat pana acum necesarului imediat de finantare fara a oferi tarii o rezolvare credibila, pe termen lung, pentru reducerea datoriei masive, a afirmat Weber pentru cotidianul american Wall Street Journal, intr-un interviu, primul de la parasirea in aprilie a posturilor de sef al Bundesbank si membru in consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene, informeaza Mediafax.

Incertitudinea alimenteaza temeri ca Atena va fi fortata sa recurga la intrarea dezordonata in incapacitate de plata.


"In final, rezolvarea problemei datoriilor Greciei va trebuie sa abordeze datoriile uriase, iar optiunile sunt limitate: ori incapacitate de plata si o reducere a valorii obligatiunilor ori garantii pentru datoriile Greciei. Guvernele trebuie sa se decida ce optiune aleg, dar actuala abordare fragmentata de programe repetate de ajutor financiar conduce inevitabil la a doua varianta", a spus Weber.

Chiar si dupa demisie, Weber, 54 de ani, ramane o figura influenta in cercurile economice europene. Comentariile acestuia vor atrage probabil atentia Berlinului si altor capitale europene, in contextul eforturilor liderilor politici de a face fata crizei financiare, care afecteaza Europa de aproape doi ani, noteaza Wall Street Journal.

De la anuntarea plecarii de la Bundesbank, Weber a fost vehiculat frecvent ca un posibil succesor al directorului general al Deutsche Bank, Josef Ackermann, al carui mandat expira in 2013. In prezent, Weber preda, pana in mai anul urmator, un curs despre banci centrale la Universitatea din Chicago.

O parte importanta a economistilor considera ca datoria statului elen, de 350 miliarde de euro, sau 155% din PIB potrivit prognozelor referitoare la acest an, este prea mare pentru ca actuala startegie a statelor europene sa functioneze. In 2012, datoria Greciei este proiectata sa creasca la 166%.

Tarile europene pregatesc un al doilea pachet financiar pentru Grecia, in care sa fie implicat si sectorul privat, insa guvernul de la Atena trebuie sa obtina acordul parlamentului pentru un pachet de masuri de austeritate de 78 miliarde euro. Primul program de ajutor financiar extern a fost aprobat anul trecut si prevede imprumuturi in valoare de 110 miliarde de euro de la statele din zona euro si Fondul Monetar International.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri