Surse din zona euro au afirmat anterior ca rascumpararea obligatiunilor Greciei la un discount fata de valoarea nominala ar fi cea mai buna solutie de implicare a investitorilor privati in cel de-al doilea de ajutor destinat statului elen, scrie Mediafax.

Surse apropiate guvernului german si Bancii Centrale Europene (BCE) au afirmat apoi ca BCE ar accepta intrarea Greciei in default selectiv ca parte a solutionarii crizei datoriilor de stat prin rascumpararea obligatiunilor.

Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy au ajuns la o "pozitie comuna" privind cel de-al doilea pachet de bailout al Greciei, au aratat surse apropiate guvernelor celor doua puteri europene. Acordul dintre cei doi lideri a primit si "binecuvantarea" presedintelui BCE, Jean-Claude Trichet, care a participat la o parte din discutii, potrivit unor surse.

La sosirea la summit-ul liderilor europeni care a inceput joi la Bruxelles, Merkel a declarat ca se asteapta ca reuniunea sa dea nastere unui acord pe un program pentru Grecia care sa puna capat crizei.

Citeste si:

"Ma astept ca vom putea sa convenim pe un nou program pentru Grecia. Este un semnal important. Cu acest program, vrem sa abordam problemele de la radacina", a afirmat ea, fara a oferi alte detalii.

Ministrul olandez al Finantelor, Jan Kees de Jager, a declarat pe de alta parte ca intrarea Greciei in incapacitate de plata temporar, selectiv, pe unele datorii, este acum o posibilitate. BCE s-a opus vehement pana acum unui default in zona euro.

"Preconditia de a preveni un default selectiv a fost inlaturata", a afirmat el in Parlamentul olandez.