Cea mai mare companie de utilitati din lume dupa vanzari a anuntat de asemenea scaderea estimarilor privind profitul ajustat inainte de dobanzi, depreciere si amortizare (EBITDA) pentru acest an la 9,1-9,8 miliarde euro, de la 10,7-11,4 miliarde euro.

De asemenea, E.ON a redus prognoza pentru profitul net ajustat din 2011, de la 3-3,7 miliarde euro la 2,1-2,6 miliarde euro.

Pietele nu vor reactiona cu surprindere la aceste ajustari, deoarece au anticipat in ultimele saptamani deteriorarea perspectivelor financiare ale grupului, a declarat pentru Reuters un analist german.

E.ON a aratat ca va revizui structura operatiunilor, anticipand reducerea numarului de angajati cu pana la 11.000 pe termen mediu, reprezentand 14% din personal la 30 iunie.

Guvernul german a decis sa inchida treptat toate centralele nucleare pana in anul 2022, in urma cutremurului devastator din luna martie din Japonia, care a fost urmat de un val Tsunami catastrofal si de cea mai grava criza atomica din ultimii 25 de ani la centrala de la Fukushima.

Actiunile E.ON au pierdut circa o treime din valoare de la inceputul anului, dar sunt in urcare cu 0,9% in sedinta de miercuri la Frankfurt.

Citeste si:

Numarul angajatilor E.ON a scazut deja cu 7% in acest an, de la 85.105 la 79.158, dar grupul a precizat ca noile concedieri vor afecta in principal pozitii administrative.

Compania a redus dividendul estimat pentru 2011 de la 1,3 euro pe actiune la 1 euro pe actiune.

Vanzarile E.ON au crescut cu 20% in primul semestru, la 53 miliarde euro, de la 44,3 miliarde euro in aceeasi perioada a anului trecut.

E.ON a intrat pe piata romaneasca in 2005, cand a preluat compania de distributie a energiei electrice Electrica Moldova si distribuitorul de gaze Distrigaz Nord.

Operatiunile grupului pe piata romaneasca au fost integrate in 2010 in subsidiara E.ON Energie Romania, care deserveste 1,4 milioane de clienti.